Familie luată de ape în Prahova. Primarul comunei Sângeru: Poliţistul era la o casă distanţă
O întreagă familie a fost luată de ape în localitatea Sângeru, din Prahova. O mamă şi cei patru copii au fost surprinşi de viitură, iar până acum doar trei dintre cei mici au fost găsiţi de autorităţi. Din nefericire, toţi cei trei copii au decedat, iar al patrulea este încă dispărut. Chestionat de jurnalistul Val Vâlcu la România TV cu privire la anunţarea oamenilor în astfel de momente, primarul localităţii Sângeru a spus că nu s-a putut interveni la timp.
"Nu am înţeles dacă familia lovită de tragedie fusese invitată să părăsească locuinţa, fusese avertizată sau nu. Mă puteţi lămuri?", a întrebat Val Vâlcu la România TV.
Primarul Radu Gheorghe a spus, însă, că vestea a circulat greu, motiv pentru care autorităţile nu au putut interveni la timp. "Familia aceea nu fusese anunţată, încă nu ajunsese poliţistul local, era la o casă distanţă, iar când a ajuns a văzut cum casa fusese luată de ape", a explicat edilul.
Jurnalistul DC News a încercat să îl mai întrebe pe primarul din Sângeru şi dacă nu ar fi fost o soluţie mai bună ca anunţul să se facă prin telefon, dat fiind că este vorba despre o comunitate mică, însă edilul întrerupsese deja legătura telefonică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News