Familie din Târgovişte, în pericol pe munte. Intervenţie jandarmi
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
O familie cu un copil de 7 ani a ajuns cu maşina, vineri, într-o râpă de circa 15 metri în zona Peştera - Padina.

O familie cu un copil de 7 ani a ajuns cu maşina, vineri, într-o râpă de circa 15 metri în zona Peştera - Padina, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Dâmboviţa, Ciprian Vătăşelu.

Nimeni nu a fost rănit, jandarmii montani au intervenit şi i-au scos din maşină pe turişti.

"Jandarmii montani de la Postul Zănoaga, în timp ce patrulau pe traseele montane, au intervenit în zona Table pentru a ajuta o familie din Târgovişte aflată în dificultate în Munţii Bucegi. Cei doi tineri împreună cu o minoră în vârstă de 7 ani intenţionau să ajungă la un loc de cazare din zona Peştera. La un moment dat, la aproximativ 500 de metri de intersecţia DJ 714 cu DJ 713, autovehiculul a derapat, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi a gheţii căzând într-o râpă de circa 15 metri", a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Dâmboviţa, Ciprian Vătăşelu.

Jandarmii montani au intervenit şi i-au ajutat pe cei trei să iasă din maşină. La faţa locului au venit pentru a scoate maşina din râpă şi lucrătorii de la societatea de Lucrări Drumuri şi Poduri din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, societate care asigură acţiunea de deszăpezire pe DJ 714.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel