Data publicării:
Familia Regală, scandal. Nicolae: Joc murdar. Mă împiedică să-mi văd bunicul
Nicolae Medforth-Mills, fost principe, este acuzat de Familia Regală de tentativă de violare a domiciliului Regelui Mihai din Elveția și că a agresat fizic și verbal mai multe persoane, în încercarea sa de a ajunge la bunicul său.
Replica fostului principe Nicolae este următoarea: ”Mă întristează profund și nu înțeleg agresivitatea Casei Regale de a face tot posibilul de a mă împiedica să îmi văd bunicul și de a-mi discredita imaginea. Nu voi intra în acest joc murdar. Voi alege să-mi respect bunicul în aceste momente dificile pentru că așa se cuvine și așa este creștinește.”
În urmă cu doi ani, Regele Mihai l-a exclus pe Principele Nicolae din linia de succesiune a Casei Regale şi i-a retras titlul monarhic acordat în 2010. Nicolae era al treilea în ordinea de succesiune, după Mihai I şi Principesa Margareta.
”În calitate de Şef al Casei şi Familiei Regale ale României, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei şi vieţii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală şi societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect şi mereu cu gândul la ceilalţi”, se arăta în comunicatul Casei Regale în august 2015.
[citeste si]
Iată ce a comunicat anterior Familia Regală:
”În seara de marți, 7 noiembrie 2017, Nicolae Medforth-Mills a făcut o tentativă de violare a domiciliului Majestății Sale Regelui, la reședința din Elveția. Dl Medforth-Mills a forțat ușa casei, implicând în incident șase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Majestății Sale.
Dl Medforth-Mills a agresat fizic și verbal trei persoane. Una dintre ele prezintă răni corporale. În final, el a fost împiedicat să forțeze intrarea în casă. Majestatea Sa a făcut clar, de mai multe luni de zile, faptul că refuză să-și vadă nepotul, lucru adus la cunoștință dlui Medforth-Mills în repetate rânduri.
La incident au fost prezente trei infirmiere, venite să trateze pe Majestatea Sa, care nu au putut să-și facă la timp datoria. De asemenea, infirmierele au făcut cunoscut că se tem pentru integritatea lor corporală și că vor lua în discuție la instituția lor dacă vor mai veni sau nu să-l trateze pe Rege.
Incidentul a survenit la doar o oră după ce Regele Mihai primise Sfânta Împărtășanie de la trimisul ÎPS Mitropolitului Iosif.
Casa Majestății Sale a înaintat o plângere la poliția elvețiană”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News