Data publicării:

Familia Regală, în familia TVR 1. Au prezentat știri

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au vizitat studiourile TVR. Custodele Coroanei şi Principele Radu au intrat în rolul de prezentator de Ştiri.

Luni, 19 martie 2018, Familia Regală a vizitat Televiziunea Română, în semn de preţuire faţă de profesionalismul de care echipa TVR a dat dovadă în cele 12 zile de transmisii live din timpul funeraliilor Regelui Mihai. Atunci, zeci de jurnalişti, producători, operatori şi regizori TVR au asigurat imagini în timp real.

De asemenea, Familia Regală şi-a exprimat, în numeroase ocazii, aprecierea pentru realizarea emisiunii „Ora Regelui", singura emisiune din România care reflectă activitatea Casei Regale. Lansată la 7 iulie 2012, „Ora Regelui" a înregistrat până acum peste 250 de ediţii.

„Suntem onoraţi, eu şi colegii mei, de vizita Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei şi a ASR Principele Radu, care au dorit să mulţumească, personal, întregii echipe TVR pentru transmisia funeraliilor Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I", a declarat Doina Gradea, Director General Interimar al TVR. „Îi felicit, la rândul meu, încă o dată, pe colegi, pentru profesionalism şi dăruire", a adăugat Doina Gradea.

Cadou pentru Familia Regală

La finalul vizitei, Directorul General Interimar Doina Gradea a oferit Familiei Regale o colecţie de DVD-uri cu înregistrările mai multor concerte regale, precum şi „Ultimul dar", un film cu Regele Mihai despre marea sa pasiune – maşinile -, realizat de jurnalistul Bogdan Şerban Iancu.

[citeste si]

Momente şi impresii ale vizitei regale vor putea fi urmărite la Telejurnalul TVR 1, de la ora 20.00, dar şi la „Ora Regelui", sâmbătă, 24 martie, ora 15.00.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel