Data publicării:

Familia regală a României la nunta regală - GALERIE FOTO

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Principele Radu al României a postat pe blog fotografii cu familia regală a României făcute în timpul ceremoniilor organizate la Londra cu ocazia nunţii prinţului William şi a lui Catherine Middleton.

Regele Mihai, principesa Margareta şi soţul său, principele Radu de România, au participat, la invitaţia casei regale britanice, la căsătoria ducelui şi ducesei de Cambridge.

Cei trei au făcut o vizită de patru zile în Marea Britanie, unde au fost invitaţi la mai multe evenimente alături de alţi membri ai caselor regale din Europa şi din lume, dar şi alături de personalităţi politice internaţionale.

Miercuri, Regele Mihai, principesa Margareta şi soţul său, principele Radu de România, au fost prezenţi la dineul oficial dat în cinstea regelui Mihai de Sir Gavyn Arthur, primarul Londrei în perioada 2002-2003. A doua zi cei trei au participat la prânzul dat de ducele şi ducesa de Gloucester la Palatul Kensington, iar apoi la recepţia oferită de Camera de Comerţ Româno-Britanică în cadrul Institutului Cultural Român din Marea Britanie şi la dineul oficial organizat la Mandarin Oriental Hyde Park.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel