Data publicării:
Familia elevei notată greșit cu 3 la Evaluarea Națională a aflat din presă despre nota inițială
La Galați, o elevă a fost notată cu 3 la examenul de matematică al Evaluării Naționale. În urma contestației depuse de părinți și a presiunii create de presă, familia a aflat că nota inițială ar fi fost 8,40.
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a vorbit despre cazul de la Galați, în care o elevă a fost depunctată dintr-o greșeală a profesorilor de la centrul de corectare din Vrancea. Ministrul a încercat să ofere explicații pentru situația creată de o simplă greșeală din borderoul de notare și a menționat că acei profesori nu vor mai putea corecta la examene.
„Pot să spun și presiunea foarte mare pusă pe toate aceste lucruri, în urma perioadei de criză sanitară, dorința de a evalua cât mai multe lucrări într-un timp cât mai scurt, pot fi mai multe cauze, dar nici una nu poate justifica aceste diferențe, atât de mari”, a explicat ministrul Cîmpeanu în direct la Digi24.
Nota a fost 8,40
„8,40 a fost nota de la bun început. Au făcut contestație, ocazie cu care au descoperit că a fost trecută greșit din borderoul în care apărea 8,40 pe lucrare, unde apărea 3. Din 8,40 să faci 3... Și atunci mama, pe bună dreptate, și-a retras contestația, contestație în urma căreia obținuse 8,25, aproape de 8,40 și a rămas cu nota inițială, pe care copilul a avut-o de la bun început. Atât a fost nota, atât era trecut. A fost eroare administrativă, trecere greșită din borderou pe lucrare. nu s-au inversat notele, nu suntem în Caragiale. Din borderou, din 8,40 a fost trecut greșit pe lucrare 3, nu au fost 2 elevi în joc, nu au fost lucrările inversate”, a explicat ministrul.
Familia a aflat din presă de nota inițială
„Nu este nici acum ușor să înțelegem, bine că s-a terminat coșmarul prin care am trecut și din punctul nostru de vedere nu este atât de simplu, pentru că este ușor să privești din exterior o situație care nu te privește în mod direct. Eu vorbesc din punct de vedere al părintelui și al copilului, bineînțeles, ea este singura care a suferit cea mai mare traumă a copilăriei, a începutului de adolescență, a primului examen. (...)
La sfârșitul săptămânii trecute, practic când am văzut nota 3 ne-am dat seama că ar putea fi o greșeală de notare și am întrebat dacă se poate sub o altă formă, nu să așteptăm contestația. Mi s-a spus că oficial nu se poate și trebuie să depunem contestație. Contestație care a durat 6 zile și 5 nopți de coșmar. Bineînțeles, după acea perioadă am văzut nota e 8,25. Fiica mea știa de la doamna dirigintă că va fi în jurul notei 8,50. Dacă ar fi apărut din start nota 8,40, noi nu am fi făcut contestație, pentru că copilul știa unde a greșit și în jurul cărei note se află.
Practic, noi am aflat tot din presă, ne-a sunat cineva că pe un post de radio se discută cazul nostru. Noi nici nu am știut despre ce este vorba, ulterior am căutat informații și am aflat că undeva ar fi vorba de un 8,45, așa se scria. A doua zi am încercat să aflu cât mai multe lucruri despre toată situația și mi s-a spus că nota inițială a fetei era 8,40”, a povestit mama elevei din Galați, la Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News