Data publicării:

Falcă îi suflă în ceafă lui Predoiu pentru desemnarea candidaturiii la prezidențiale

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp
falca
falca

Alegeri prezidentiale 2024

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă,  a câștigat, sâmbătă, alegerile pentru desemnarea candidatului PDL pentru alegerile prezidențiale  pe Regiunea de Vest în urma votului exprimat din organizaţiile judeţene din Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara.

 Potrivit deputatului Alin Popoviciu,  pe întreaga Regiune de Vest s-au exprimat 14.208 voturi, dintre care 100 au fost anulate, scorul final înregistrat fiind de 7.218 voturi pentru Gheorghe Falcă, respectiv 50,80%, şi 6.988 de voturi în favoare lui Cătălin Predoiu, respectiv 49,18%, scrie Agerpres.

 "Pe Regiunea de Vest, Gheorghe Falcă a câştigat alegerile din interiorul partidului pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale din 2014. Drept dovadă că, dacă mulţi se îndoiau de acest proces că ar fi unul nedemocratic, cu semne de întrebare şi cu un singur câştigător, iată că lucrurile încep să fie şi altfel. Este normal, este zona de vest. Gheorghe Falcă este un om cunoscut aici, lumea ştie ce a făcut pentru Arad în calitate de primar. Scorul a fost foarte strâns", a afirmat Alin Popoviciu.

El a spus că la Arad au fost 3.989 de voturi valabil exprimate, dintre care 3.519 voturi pentru Gheorghe Falcă, reprezentând 88,22%, şi 470 de voturi pentru Cătălin Predoiu, respectiv 11,78%.

 Alin Popoviciu a afirmat că următoare rundă de alegeri interne pentru desemnarea prezidenţiabilului PDL se va desfăşura sâmbăta viitoare pe Regiunea Sud, cuprinzând judeţele Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea.

 În celelalte trei runde de alegeri interne, pe regiunile Nord Est, Nord Vest şi Centru, Cătălin Predoiu a fost desemnat candidat al PDL la alegerile prezidenţiale de anul viitor cu scoruri de peste 75%.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel