Fake news în mediul online. Jandarmeria dezminte că protestatarul minor bătut de forțele de ordine la Brăila ar fi murit
Jandarmeria Română dezminte informația potrivit căreia protestatarul bătut de forțele de ordine ar fi murit.
Jandarmeria Română a transmis un mesaj privitor la anumite informații care au apărut în online și care spun că protestatarul minor bătut la Brăila ar fi murit:
„Recent pe reţelele de socializare a fost lansată o informaţie falsă, referitoare la decesul unui protestatar din municipiul Brăila.
Infirmăm această informaţie, niciuna dintre persoanele care s-au prezentat a unitatea de primiri urgenţe din Brăila nu a decedat. Reamintim că persoana prezentată pe reţelele de socializare care ar fi fost agresată şi sângerează, întinsă pe asfalt, este tot o informaţie falsă, întrucât ‘’pata de sânge” era de fapt o eşarfă de culoare roşie.
Îi rugăm pe toţi cetăţenii care primesc această informaţie falsă să nu o distribuie", precizează Jandarmeria Română.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News