Făgădău - Dăncilă, scrisoare: Problemă critică. Este inadmisibil
Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a declarat că a transmis o scrisoare prim-ministrului Viorica Dăncilă, în legătură cu oprirea furnizării agentului termic de către Electrocentrale Constanţa S. A, solicitându-i intervenţia pentru rezolvarea situaţiei critice în care se află peste 200.000 de locuitori ai municipiului.
"Am transmis un mesaj doamnei prim-ministru, rugând-o să intervină în rezolvarea acestei probleme critice pentru Constanţa pentru că nu au nicio vină constănţenii. De asemenea, am înaintat într-o formă aproape asemănătoare prefectului judeţului Constanţa. Am trimis, de asemenea, o informare Direcţiei de Sănătate Publică pentru că lipsa apei calde poate reprezenta un risc pentru sănătatea publică", a declarat Făgădău.
Edilul a mai adăugat că distribuitorul local de energie termică din subordinea municipalităţii R.A. RADET a efectuat plăţi în avans către Electrocentrale Constanţa, însă compania de stat reclamă o datorie istorică a primăriei către defuncta S.C. CET Constanţa S. A, generată de neplata la timp a subvenţiilor pentru energia termică datorate.
"Ei au următoarea vină. În momentul în care s-a înfiinţat societatea, în loc să pornească de la soldul iniţial şi să gestioneze doar facturile curente, plăţile curente, ei au înregistrat toate plăţile făcute de noi pentru a stinge datoria istorică. Cu alte cuvinte, noi nu vom reuşi niciodată să ajungem la zi pentru că ei achită facturile din 1900 toamna pe care le-au făcut ei şi ne pun penalităţi de la o zi la alta. Am spus foarte clar, vorbesc despre facturile de energie termică, nu despre penalităţi pe care nu le recunoaştem şi le contestăm în instanţă", a subliniat primarul.
Iniţiativa Consiliului de Administraţie al S. C. Electrocentrale Constanţa
"Peste tot în România această sarabandă a penalităţilor duce la faliment. În cele din urmă vor vedea că această politică este falimentară pentru ei. Cum să-ţi denigrezi singurul client pe care îl ai, cetăţeanul constănţean ? Este inadmisibil aşa ceva. Dacă ar trăi din altceva, dacă ar vinde flori aş înţelege, poate vânzarea de flori le aduce mai mulţi bani decât vânzarea de agent termic. Este dincolo de capacitatea mea de înţelegere", a conchis Decebal Făgădău.
Conducerea societăţii Electrocentrale SA Constanţa a luat, miercuri, această decizie din cauza "datoriilor istorice ale Regiei de Distribuţie a Energiei Termice, ce depăşesc 256 de milioane de lei".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News