Data publicării:
Facultatea de Marketing din cadrul ASE București și Ideologiq anunță desfășurarea Conferinței Anuale a Academiei Europene de Marketing (EMAC)
Academia de Studii Economice din București (ASE), prin intermediul Facultății de Marketing, în parteneriat cu compania românească de marketing și tehnologie Ideologiq, a organizat în perioada 29 - 31 mai 2024, cea de-a 53-a conferință anuală a Academiei Europene de Marketing (European Marketing Association - EMAC) din 2024, la București.
Tema principală a evenimentului a fost „A marketing soul in the machine” și s-a adresat persoanelor implicate și interesate de teoria și practica marketingului și comunicării digitale. Evenimentul a avut loc în Palatul ASE din Piața Romană și s-a desfășurat pe parcursul a 3 zile de conferințe, în care cei 1022 de participanți profesori, experți în marketing, cercetători și doctoranzi au dezbătut împreună cu cei mai buni specialiști ai momentului pe baza a mai mult de 750 de lucrări, 23 de jurnale științifice indexate ISI și 20 de workshop-uri dedicate marketingului.
EMAC este un eveniment anual și reprezintă cea mai mare conferință de marketing academic din Europa. Obiectivul acesteia este de a servi drept nucleu în cadrul unei rețele de comunicare pentru diseminarea informațiilor și promovarea schimbului de idei la nivel internațional în acest domeniu. La eveniment au participat reprezentanți din toată lumea, din cadrul unor universități de prestigiu precum Oxford University, Stanford Uniersity, Stern School of Business de la New York University, Columbia Business School, HEC Paris, Erasmus University, London Business School, University of Gronningen, Peking University, alături de profesori de la ASE și alte universități din România.
În cadrul acestei conferințe, specialiști în marketing din întreaga lume au abordat subiecte actuale precum digital marketing, machine learning & inteligența artificială (AI), sustenability storytelling, utilizarea metaverse în marketing, influencer marketing, eficiența publicității online, online privacy.
Anual, conferința EMAC se organizează într-o altă țară, iar anul acesta a avut loc în România, la București. În cadrul tuturor conferințelor, atenția este orientată către schimbul de idei cu privire la evoluția marketingului la nivel internațional și, totodată, reprezintă ocazia pentru profesioniștii din domeniu de a interacționa și a stabili noi relații profesionale.
„Academia de Studii Economice din București este încantată și onorată în același timp să organizeze în premieră, în România, prima Conferința Anuală EMAC, eveniment reper pentru lumea academică a marketingului. Însă, cel mai important beneficiu este acela că pentru prima dată, în țara noastră, specialiștii de marketing români iau contact cu un număr atât de important de reprezentanți ai mediul internațional și au posibilitatea de a se remarca prin rezultatele muncii lor academice și de cercetare. Suntem convinși că, alături de partenerii noștri de la Ideologiq, am reușit să organizăm unul dintre cele mai bune evenimente de marketing din domeniul academic”, a declarat Ștefan Căescu, profesor în cadrul Facultății de Marketing (ASE București), președinte al Comitetului de Organizare al EMAC 2024.
Despre Academia de Studii Economice
Academia de Studii Economice din București este liderul învățământului superior economic și de administrație publică din România și Europa de Sud-Est, bine poziționată în rankingurile internaționale de prestigiu. Cu o tradiție de 111 ani, ASE este o universitate modernă, care se adaptează constant la provocările economiei de piață în strânsă legătură cu cerințele mediului de afaceri, oferind mereu noi oportunități celor 25.000 de studenți români și străini. Academia de Studii Economice din București se mândrește cu cei 350.000 de absolvenți, care s-au remarcat, după absolvire, ca profesionişti de excepţie în toate domeniile vieţii economice şi sociale, atât în România, cât şi în străinătate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News