Klaus Iohannis, președintele României, a făcut declarații despre creșterea prețului la energie:
„Vom discuta despre prețurile enorme la care a ajuns gazul, despre prețul mare, în general, la energie și despre ce se poate face, fiindcă aceste prețuri există, în fapt. Noi am luat măsuri acasă. Există măsuri de compensare, însă aceste măsuri nu pot merge la infinit și trebuie să vedem de ce s-a putut ajunge la aceste prețuri mari, în condițiile în care, de exemplu, nu este folosită întreaga capacitate de transport a conductelor europene. Înseamnă că undeva trebuie analizată foarte bine piața pentru a vedea cum putem să îmbunătățim condițiile concurențiale în așa fel încât să existe o concurență reală și să existe, evident, o protecție a consumatorului“, a precizat Klaus Iohannis.
Președintele a adăugat că o să reitereze „nevoia acelui act delegat care stabilește că gazul și energia nucleară sunt energii bune de tranziție dacă ne îndreptăm spre o economie verde. Aceste două surse sunt vitale pentru noi“.
Iohannis: Se pregătește un vaccin nou pentru OMICRON
Klaus Iohannis a făcut, joi dimineață, mai multe declarații, înainte de a participa la reuniunea Consiliului European. Președintele a vorbit despre un „vaccin nou”.
„Avem multe teme pe ordinea de zi, dar acum, înainte să intru la Consiliu, vreau să mă refer la trei teme care sunt de mare interes pentru noi. Prima temă este pandemia. Vom avea o discuție aplicată. Este evident că există o îngrijorare larg răspândită în legătură cu noua variantă, Omicron. Vom discuta ce se poate face în comun și - foarte important - vom discuta despre cum vom obține un vaccin nou, pregătit pentru a combate această nouă formă a virusului. Este foarte clar pentru toată lumea: doar vaccinarea poate să oprească răspândirea”, a spus președintele Klaus Iohannis.
„Sunt teme complicate și sper să ajungem rapid astăzi la o concluzie, cum obținem acest vaccin nou, cum va fi achiziționat și împărțit între statele membre”, a mai spus președintele.
„De asemenea, tot în legătură cu pandemia, voi atrage atenția să nu se exagereze cu măsurile de resctricționare, în special când e vorba de traficul de mărfuri. Sper să ajungem la concluzii pozitive”, a zis Klaus Iohannis (citește AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii