Facebook donează 10 milioane de dolari pentru lupta anti-rasism. Mesajul lui Zuckerberg
Facebook donează 10 milioane de dolari grupurilor care se luptă cu inegalitatea rasială, în timp ce protestele masive fac ravagii în Statele Unite, după ce un om de culoare a fost ucis de un polițist alb, în Minneapolis.
Facebook donează 10 milioane de dolari grupurilor care se luptă cu inegalitatea rasială, în timp ce protestele masive fac ravagii în Statele Unite, după ce un om de culoare a fost ucis de un polițist alb, în Minneapolis, conform CNN.
„Suntem alături de comunitatea de culoare”, a spus CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, într-o postare de duminică seara, adăugând firma din Silicon Valley pe lista tot mai lungă a companiilor care răspund protestelor care condamnă rasismul.
Twitter, Nike, Netflix, Disney și multe alte firme au intervenit în discuție
Zuckerberg a adăugat, totuși, că Facebook trebuie să facă mai mult de-atât pentru a menține siguranța oamenilor și pentru a evita părtinirea, mai ales după ce compania este criticată pentru deciziile de gestionare a discuțiilor online despre proteste.
„Știu că 10 milioane de dolari nu pot repara acest lucru”, a continuat Zuckerberg.
Contextul protestelor
Protestele au început acum aproape o săptămână și s-au extins în toată țara, după ce un fost ofițer de poliție din Minneapolis a stat cu genunchiul pe gâtul americanului de culoare George Floyd timp de 8 minute și 46 de secunde. El a fost dat afară după incident și a fost acuzat de crimă, însă protestatarii cer acuzarea cu crimă de gradul I pentru el și pentru cei trei polițiști care au asistat la scenă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News