Data publicării:

Facebook, atac cibernetic. Principalii suspecți

Autor: DCNews Team | Categorie: Tehnologie
WhatsApp

Facebook crede că atacul cibernetic din septembrie a fost realizat de creatorii de "spamuri".

Reprezentanţii companiei Facebook sunt de părere că recenta piratare masivă a datelor personale ale utilizatorilor acestei reţele de socializare, realizată la sfârşitul lunii septembrie, a fost orchestrată de creatorii de "spamuri" (e-mailuri nesolicitate, cu conţinuturi irelevante, trimise unui număr mare de destinatari, de obicei având conţinuturi publicitare, n.r.) pentru a obţine avantaje financiare şi nu de către o ţară în scopuri politice, a anunţat marţi cotidianul The Wall Street Journal, citat de AFP.

Potrivit concluziilor preliminare ale anchetei interne demarate de Facebook, piraţii cibernetici doreau să câştige bani cu ajutorul unor reclame de tip "spam" şi nu erau hackeri plătiţi de o ţară străină, afirmă prestigiosul cotidian american cu profil economic, citând o sursă anonimă apropiată de aceste investigaţii.

Contactaţi de AFP, reprezentanţii Facebook au făcut trimitere la declaraţiile lor precedente, reafirmând că FBI le-a cerut să nu evoce persoanele care ar putea să se afle în spatele acestui atac cibernetic.

Factor care afectează imaginea companiei Facebook

Ipoteza unor simpli escroci îndepărtează spectrul unei acţiuni realizate în scop politic, ce ar fi putut fi orchestrată din străinătate, aşa cum a fost cazul - potrivit serviciilor secrete americane şi reprezentanţilor Facebook - în timpul alegerilor prezidenţiale americane din 2016. Cu toate acestea, breşa de securitate rămâne un factor care afectează imaginea companiei Facebook, deja şifonată de manipulări politice şi de scandalul datelor personale ale utilizatorilor, ce au fost folosite de compania Cambridge Analytica.

Facebook a dezvăluit pe 28 septembrie o breşă de securitate care a afectat 50 de milioane de conturi, înainte de revizui în scădere acea cifră săptămâna trecută, estimând că 29 de milioane de conturi au fost afectate de acel atac cibernetic.

Pentru toate cele 29 de milioane de conturi piratate, hackerii - a căror identitate şi origine nu au fost dezvăluite pentru moment - au accesat informaţii precum numele de utilizator, adresele e-mail şi/sau numerele de telefon ale utilizatorilor, dacă acestea erau menţionate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel