Facebook AMENINŢĂ că pleacă din Europa
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Compania Facebook ameninţă că s-ar putea retrage din Europa, din cauza unor investigaţii din Irlanda de Nord. 

Comisia pentru Protecția Datelor (DPC) din Irlanda a cerut companiei Facebook să oprească transferul de date ale utilizatorilor din Europa către serverele din SUA. Motivul este faptul că guvernul american ar putea accesa oricând aceste date, din orice motiv, lucru care ar încălca drepturile cetățenilor europeni. Desigur, Facebook protestează și amenință chiar cu părăsirea întregului continent european, în cazul în care o decizie finală este luată în acest sens.

„Nu este clar pentru Facebook, în acele circumstanțe, cum vom putea oferi în continuare serviciile Facebook și Instagram în Uniunea Europeană.”, a declarat Yvonne Cunnane șefa diviziei de protecție a datelor din cadrul Facebook Irlanda.

„Faptul că o singură persoană este responsabilă pentru întregul proces este relevant pentru Facebook, referitor în special la procesul investigativ inadecvat care a fost realizat și la independența procesului de decizie.” a continuat Cunnane.

Mai mult, compania acuză autoritățile irlandeze de tratament special, întrucât nu obligă și alte companii americane să se supună acelorași reguli.

„Această situație ridică suspiciuni că Facebook nu este tratată cu egalitate. Dacă numai Facebook este sub investigație și subiectul suspendării transferului de date către SUA, această situație creează o distorsiune în rândul concurenței.”, scrie go4it.ro

Facebook spune că retragerea din Europa nu este o amenințare

Totuși, reprezentanții Facebook spun că „retragerea din Europa” nu este o amenințare, însă dacă această decizie a DPC va fi aplicată, serviciile sale vor întâmpina probleme:

„Facebook nu amenință că se retrage din Europa. Facebook și multe alte afaceri, organizații și servicii se bazează pe transferuri între UE și SUA pentru a putea funcționa.”

Facebook însă se laudă acum cu 410 milioane de utilizatori în Uniunea Europeană și cu 208 miliarde de euro în vânzări realizate prin platformele sale, încercând probabil să sugereze autorităților că o retragere ar avea un impact major asupra utilizatorilor și economiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel