Data publicării:

Extremiștii unguri cer lista neagră a evreilor

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
gyongyosi
gyongyosi

Marton Gyongyosi, liderul partidului Jobbik de extremă dreapta, a treia forţă politică din Ungaria, a propus întocmirea de liste cu evreii din  ţară care ar putea reprezenta „un pericol pentru securitatea naţională”. Declarațiile liderului Jobbik a declanșat un val de nemulțumiri din partea Fidesz, partidul aflat la putere, dar și a societății civile din Ungaria.

 Declaraţia a fost făcută în timpul unei dezbateri publice despre situaţia din Fâşia Gaza în contextul ofensivei militare israeliene de săptămâna trecută.

 Partidul reprezentat de Gyongyosi este cunoscut şi a fost de multe ori condamnat public pentru declaraţiile cu caracter antisemit şi rasist, care îi vizează pe evreii şi pe romii din Ungaria.  Mulţi sunt de părere că partidul Jobbik încearcă prin astfel de acţiuni să câştige electoratul de partea sa înaintea alegerilor din 2014.

„Eu sunt un supravieţuitor al Holocaustului, iar pentru oameni ca mine acest gen de ieşiri generează doar frică, deşi este clar că ele folosesc scopului politic”, a declarat Gusztav Zoltai, directorul executiv al Asociaţiei Congregaţiilor Evreieşti din Ungaria, potrivit Reuters.

 Memorialul Holocaustului din Budapesta notează că între 500.000 şi 600.000 de evrei maghiari au murit în timpul Holocaustului, în timp ce alte cifre susţin că o treime din evreii ucişi la Auschwitz erau din Ungaria.

 Declaraţia lui Gyongyosi vine după ce Secretarul de Stat Zsolt Nemeth a anunţat că Budapesta favorizează o rezolvare paşnică a conflictului israeliano-palestinian, de pe urma căreia ar beneficia atât israelienii cu strămoşi maghiari, cât şi evreii şi palestinienii din Ungaria.

 „Ştiu câte persoane cu strămoşi maghiari trăiesc în Israel şi câţi evrei israelieni există în Ungaria. Cred că un astfel de conflict face util calculul privind numărul celor cu strămoşi evrei de aici, în special cei din parlament şi guvern, care, într-adevăr, ar putea prezenta un risc pentru securitatea naţională”, a spus Gyongyosi

 Guvernul de la Budapesta, alcătuit din membri ai partidului conservator naţionalist Fidesz, a condamnat marţi această propunere în modul „cel mai categoric posibil”, precizând că „îi va proteja pe toţi cetăţenii ţării în faţa acestor insulte” şi a promis că va lua măsuri „drastice”, notează Agerpres.

 Opoziţia socialistă a calificat declaraţia lui Gyongyosi drept „impardonabilă' şi a propus constituirea unei comisii etice speciale în parlament pentru astfel de cazuri, în timp ce partidul fostului premier Ferenc Gyurcsany, Coaliţia Democratică, a anunţat că va cere direct scoaterea Jobbik în afara legii.

 Asociaţia "Raoul Wallenberg", numele diplomatului suedez care în timpul Holocaustului a salvat mii de evrei în Ungaria, a calificat respectiva declaraţie drept „antisemită”, afirmând că acest caz este o ruşine pentru toţi cei care „continuă să tacă”.

 Jobbik a fost înregistrat ca partid politic în 2003, câştigând tot mai multă influenţă odată cu radicalizarea sa treptată şi calomnierea evreilor şi a celor aproximativ 700.000 de romi din Ungaria.

 Formaţiunea şi-a câştigat notorietatea după ce a fondat Garda Maghiară, un grup neînarmat care a amintit multora de cele de extremă dreapta din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.  La alegerile din 2010, Jobbik a intrat în parlament, obţinând 44 din cele 386 de locuri disponibile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel