Data publicării:

Extrema dreaptă olandeză dorește scoaterea României și Bulgariei din UE

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit formațiunii olandeze de extremă dreapta olandeze, PVV, România și Bulgaria ar trebui expulzate imediat din Uniunea Europeană, pentru că nu au rezolvat problemele cu crima organizată şi corupţia. Declarația a fost făcută de deputatul Ino van den Besselaar în Parlament.

Ino van den Besselaar, deputat al Partidului Libertăţii (PVV) condus de populistul Geert Wilder, a făcut această declaraţie în plenul Camerei Reprezentanţilor (Camera inferioară), într-o intervenţie asupra punctului de vedere al Guvernului CDA (Partidul Democrat Creştin)-VVD (Partidul Liberal, de dreapta) cu privire la circulaţia muncitorilor în Uniunea Europeană (UE).

România şi Bulgaria au devenit membre ale UE la 1 ianuarie 2007, dar nu îndeplineau integral criteriile de aderare, a apreciat deputatul, adăugând că aderarea celor două ţări nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată.

Dacă PVV ar avea majoritate în Parlament, România şi Bulgaria ar fi "expulzate imediat", a subliniat Ino van den Besselaar, întrebându-se când va deţine formaţiunea lui Wilders această majoritate. El a argumentat că cele două ţări nu au "rezolvat" nici până în prezent problemele din domeniul crimei organizate şi corupţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel