Răzvan Cuc a oferit, în cadrul interviului, informaţii despre proiectul de construire a unui nou terminal la aeroportul "Henri Coandă". Potrivit ministrului, proiectul are o valoare de circa 400 de milioane de euro.
"S-a aprobat extinderea aeroportului Otopeni cu un nou terminal. Este un proiect de 400 de milioane de euro. Acum lucrăm la hotărârea de Guvern pentru exproprierile necesare iar apoi se va lansa şi procedura de proiectare şi execuţie pentru noul terminal. Bani sunt.
Fac o paranteză, pentru că văd că s-au trezit mulţi români cu ghilimelele de rigoare, în perioada campaniei electorale - şi aici mă refer la fostul premier Cioloş, cel care îmi amintesc că voia să vândă un pachet de acţiuni de la aeroportul Otopeni şi spunea că e nevoie de bani pentru a dezvolta infrastructura aeroportuară.
Păi stai mai întâi să cheltuim banii noştri pentru că banii de la aeroport intră anual, nu avem nevoie să vindem din acţiuni ca să facem un terminal. Noi, guvernul social-democrat, prin programul de guvernare, avem cuprinsă şi această extindere care se va face fără să vindem vreun bun al statului către alţii. Agenda noastră este cea a românilor şi este să dezvoltăm România aşa cum trebuie. Nu ne fac alţii agenda cum i-o făceau lui", a declarat Răzvan Cuc.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol