Expulzat din Australia, Novak Djokovic vrea să găsească tratament pentru COVID
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Jucătorul de tenis Novak Djokovic cumpără 80% din acțiunile unei companii, pentru a dezvolta un tratament privind infecția cu SARS-CoV-2.

Jucătorul sârb de tenis Novac Djokovic a cumpărat 80% din compania daneză de biotehnologie QuantBioRes cu scopul de a dezvolta un tratament medical pentru infecția cu SARS-CoV-2, a declarat directorul executiv al companiei pentru Reuters, notează Mediafax.

Amintim că jucătorului de tenis Novak Djokovic a fost expulzat din Australia, după ce a pierdut recursul în instanţă împotriva anulării vizei sale și nu a mai putut participa la Australian Open 2022.

Viza lui Novak Djokovic, care este nevaccinat, a fost revocată pentru a doua oară vineri, după ce ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, a declarat că prezenţa jucătorului de tenis în Australia reprezintă un risc pentru sănătatea publică.

Firma Lacoste, care furnizează echipamentul sportiv textil pentru liderul ATP, Novak Djokovic, va discuta "cât mai curând posibil" cu tenismanul sârb pentru a "face un bilanţ al evenimentelor care i-au însoţit prezenţa pe teritoriul australian", a declarat luni compania care are sediul la Paris, scrie AFP. Lacoste furnizează echipamentul sportiv textil pentru Djokovic din 2017.

VEZI ȘI: Controversă cu Djokovic: Reacţia Lacoste, ca a parlamentarilor români cu certificatul verde

Citește și: Simona Halep a ezitat să dea un răspuns tranșant în cazul Novak Djokovic

Jucătoarea de tenis Simona Halep a fost întrebată despre scandalul iscat în jurul lui Novak Djokovic.

Simona Halep a fost întrebată dacă, din punctul ei de vedere, Novak Djokovic ar fi trebuit să joace la Australian Open, deși nu a fost vaccinat împotriva COVID-19. Jucătoarea de tenis a ezitat să dea un răspuns tranșant în cazul sârbului, precizând însă că ea sprijină campania de vaccinare împotriva coronavirsului. 

„Eu am fost mereu pro-vaccin! M-am și vaccinat când a trebuit, de la început. Mereu am ascultat părerea doctorilor și a specialiștilor. Sunt în totalitate de acord cu ei”, a spus Simona Halep.

„Este vorba de o problemă globală, iar eu, care nu mă pricep, nu-mi pot da cu părerea”, a mai zis Simona Halep, adăugând că a fost o situație dificilă pentru toată lumea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel