Expoziţia Paştele în icoane şi cuvinte, despre meşteşugul încondeierii ouălor
ICR Stockholm în colaborare cu Muzeul Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti şi cu Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord și cu sprijnul Ambasadei României în Regatul Suediei, marchează sărbătoarea Paştelui în Suedia printr-o expoziție de tradiţii şi obiceiuri tipic româneşti legate de această sărbătoare.
Expoziţia urmărește prezentarea în Suedia a uneia dintre cele mai frumoase și apreciate tradiții românești, aceea a încondeierii ouălor, ridicată la nivel de artă, în mai toate regiunile ţării.
Vernisajul expoziţiei va avea loc în zilele de 8 şi 9 aprilie la sediul ICR Stockholm. Acolo se vor desfășura ateliere practice de încondeiat ouă, între orele 12.00 – 16.00. Evenimentul se va încheia duminică, 9 aprilie, la ora 15:00, cu o cuvântare pastorală a Preasfinţitului Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.
Expoziţia va fi prezentată de Paulina Popoiu şi Iuliana Mariana Grumăzescu de la Muzeul Satului, iar atelierul va fi gestionat de artista populară Elena Hojda.
Paulina Popoiu este director general al Muzeului Național al Satului "Dimitrie Gusti" din București și președintele Asociației Muzeelor în Aer Liber din România.
Iuliana Mariana Grumăzescu are o experiență de 10 ani în domeniul muzeal și în organizarea de programe culturale, implicându-se în realizarea de expoziții de artă populară contemporană (Ţesături şi ceramică).
Elena Hojda, care a moștenit meșteșugul încondeiereii ouălor de la mama sa, a reprezentat Muzeul Satului la evenimentul Târgul Internaţional de Primăvară al Fundaţiei Caritabile CFAB – Londra, Marea Britanie în anul 2015, unde a prezentat arta încondeierii ouălor, fiind apreciată drept un “adevărat ambasador al meşteşugarilor români”.
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” (inaugurat în anul 1936) este una din principalele atracții ale capitalei României. Prin expoziţia sa de arhitectură şi tehnică populară, şi implicit, prin inventarul specific de obiecte etnografice, precum şi prin noua concepţie muzeografică de organizare, muzeul reuşeşte să prezinte publicului imaginea unui sat - sinteză a României, în originalitatea, reprezentativitatea, unitatea şi diversitatea sa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News