Exporturile României ar putea depăși pragul de 100 de miliarde de euro în acest an
România are toate șansele să atingă, în acest an, pragul de 100 miliarde euro în ceea ce privește exporturile, majoritatea acestora fiind destinate Germaniei, Italiei, Poloniei, Slovaciei, Cehiei și Ungariei, conform unei analize realizate de un procesator de plăți.
Potrivit datelor statistice anunțate de INS, în primele cinci luni ale acestui an, exporturile companiilor românești au fost de 38,5 miliarde euro, iar perspectivele arată că, la sfârșitul primului trimestru, s-ar putea ajunge la 50 miliarde euro, potrivit unui comunicat de presă al Moneycorp România.
Cele mai multe exporturi au fost reprezentate de mașini și echipamente de transport (47,1%) și alte produse manufacturate (29,6%). În același timp, aproape trei sferturi (72,7%) din exporturi au fost destinate țărilor din UE, valoarea schimburilor intra-UE27 fiind de 28 miliarde euro. România a exportat, de asemenea, bunuri și servicii în valoare de 10,537 miliarde de euro către țările din afara Uniunii Europene.
"Chiar dacă exporturile au încetinit cu 2,9% față de primele cinci luni ale anului trecut, trendul este pozitiv și arată că economia s-a adaptat la provocările aduse de noile schimbări fiscale și, în special, de inflație, cea mai mare din UE în acest an. Evoluția exporturilor românești va depinde în principal de modul în care principalii noștri parteneri comerciali din Europa, Germania, Italia și Franța, vor depăși problemele cauzate de inflație, restructurarea economiei în contextul efectelor războiului din Ucraina și reconfigurarea lanțurilor de producție și aprovizionare. Perspectivele sunt încă nesigure, dar având în vedere noua politică economică pe care Bruxelles-ul dorește să o pună în practică pentru relansarea economiei europene, perspectivele sunt pozitive,” a declarat Cosmin Bucur, director general al Moneycorp România.
Oportunități pentru exporturile românești
Experții menționează că următoarea perioadă va aduce o serie de oportunități, deoarece, din punct de vedere al raportului preț-calitate, produsele românești se află într-o zonă atractivă, de la materiale de construcții la produse alimentare, textile și automobile.
"Dacia, principalul exportator al României, vine cu noi modele de mașini, la fel și Ford, industria software continuă să arate o dezvoltare pozitivă și exporturile chimice sunt în creștere. Restructurarea economică post-pandemie începe să arate efecte pozitive, majoritatea companiilor manufacturiere românești optimizându-și costurile și lansând noi game de produse și servicii adaptate noii realități economice,” a spus Cosmin Bucur.
Principalele produse de export
Anul trecut, principalele produse de export ale României au fost mașinile și aparatele electrice, mijloacele de transport, mobilierul, materialele de construcții și alte produse, produsele agroalimentare, produsele chimice și plastice, produsele metalurgice, textilele, îmbrăcămintea, pielea, încălțămintea și produsele minerale. În 2023, România a exportat 93 miliarde euro (+1,3% față de anul precedent), dar perspectivele pentru 2024, impulsionate de efectele inflației, indică atingerea pragului de 100 miliarde euro, subliniază comunicatul.
Principalele destinații pentru exporturile românești au fost Germania (21,3%), Italia (10,7%), Franța (6,8%), Ungaria (6,6%), Bulgaria (4,1%), Polonia (3,7%), Turcia (3,5%), Cehia (3,3%), Țările de Jos (2,9%) și Regatul Unit (2,9%).
"După ce anul trecut deficitul balanței comerciale s-a îmbunătățit cu 5,1 miliarde de euro față de 2022 (-15,1%) ajungând la 28,9 miliarde euro, sperăm ca trendul să se mențină și în acest an. După primele cinci luni, vedem, din păcate, o creștere a deficitului balanței comerciale (FOB/CIF) la 12,288 miliarde euro, mai mare cu 1,230 miliarde euro (+11,1%) față de perioada similară din 2024. Există șanse ca, pe baza creșterii semnificative a exporturilor de produse agricole și mașini, în toamnă, datele privind deficitul să se îmbunătățească,” se arată în analiza Moneycorp.
Potrivit specialiștilor, evoluția exporturilor românești va depinde în mare măsură de modul în care autoritățile vor sprijini relansarea economiei. Analiza reamintește că România are un potențial foarte mare în ceea ce privește relocarea activităților de producție, cu accent pe exporturi. Eforturile de extindere a autostrăzilor și a rețelei feroviare, împreună cu investițiile în parcuri logistice, fac din România o destinație interesantă pentru investitori, menționează documentul.
România, un hub regional
Rezultatele studiului Frames, citat în analiza de specialitate, arată că România are toate șansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic, al producției transfrontaliere și al serviciilor, investițiile planificate pentru următorii ani depășind 10 miliarde euro. Cheia investițiilor o reprezintă dezvoltarea infrastructurii parcurilor industriale, cu ofertă integrată de depozite, spații de producție, servicii, transport și conectivitate. Cele mai atractive zone din punct de vedere al investițiilor sunt Portul Constanța, București/Ilfov și regiunea Centru.
Într-o Europă în care toate țările vor concura pentru a atrage investiții, România, cu costuri de operare mai scăzute comparativ cu alte țări din regiune, este o destinație importantă pentru investitori, dar trebuie să facă mai mult pentru a atrage capital străin, spun analiștii. Dezvoltarea programelor de stimulare a producției, cu fonduri europene sau din bugetul de stat, este probabil să dea un impuls semnificativ economiei, în special în sectorul IT&C, în contextul celei de-a patra revoluții industriale, Industry 4.0, la care și România va trebui să adere.
Potențial de export strategic
Digitalizarea, robotizarea și noile tehnologii sunt un domeniu care trebuie să devină strategic pentru România, un domeniu cu un excelent potențial de export. "Este necesar un efort susținut al mediului de afaceri și al statului pentru reconstrucția economică pe o bază durabilă și previzibilă care să ofere o alternativă la importuri și o ofertă competitivă pentru exporturi,” a menționat Cosmin Bucur.
În același timp, experții spun că, într-un mediu valutar volatil și în contextul presiunilor economice generate de criză, mediul de afaceri trebuie să ia în considerare din ce în ce mai mult utilizarea produselor și strategiilor de hedging valutar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News