Pentru a fi hipersonică, o rachetă trebuie să aibă o viteză de cel puţin Mach 5 (adică de cinci ori viteza sunetului). Și dacă era, într-adevăr, de croazieră (capabilă deci să zboare câteva mii de kilometri), atunci Moscova s-ar putea afla în situaţia de a fi încălcat "Tratatul de Reducere a Numărului Armelor Strategice", tratat semnat în 2010 cu Statele Unite.
Recent, Rusia a anunţat introducerea, începând cu anul 2019, a unui nou sistem de rachetă balistică denumit "Avangard". Acesta ar avea o viteză maximă de până la Mach 20, adică de aproximativ 24.000 de kilometri pe oră. Lista sistemelor de rachete dezvoltate de Rusia în ulmii ani mai cuprinde racheta "Burevestnik", racheta "Sarmat" (cea mai avansată din arsenalul rusesc), racheta "Kinzhal" sau drona submarină "Poseidon".
Vezi și: Explozia nucleară din Rusia, filmată. Ciuperca şi unda de şoc, devenite virale
În acest timp, rușii din zona contaminată după explozia de joia trecută sunt evacuați, radioactivitatea depășind de 16 ori nivelul normal. În timpul exploziei rachetei rusești, particule posibil radioactive au fost eliberate în atmosferă.
Țările europene sunt acum în alertă, mai ales că Rusia a recunoscut la câteva zile că explozia a fost una nucleară. Organizația Mondială a Sănătății a estimat că riscurile de cancer pot crește de la 50.000 de microsievert recepționați, iar Institutul francez de Protecție împotriva Radiațiilor și Securitate Nucleară recomandă punerea la adăpost a populației începând de la 10.000 microsievert. Orașul Severodvinsk este localizat la aproximativ 30 de kilometri de baza Nyonoksa, unde a avut loc explozia.
Cinci angajați ai companiei Rosatom au murit și alți trei fost răniți în urma exploziei produse joi la o bază de lansare a rachetelor balistice din nordul Rusiei, în timpul testării unei rachete nucleare. Rusia a confirmat faptul că ipotezele conform cărora, explozia de la o bază navală din regiunea Arhanghelsk, care a avut loc joi, s-ar fi produs în timpul testării unei rachete cu "sursă de energie izotopică"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Ce înseamnă credința pentru omul modern. Cuvintele preotului ne liniștesc: Întotdeauna avem această lumină în noi
- Chirieac, despre ceremonia lui Putin: Este un ucigaș căutat și interzis în toate statele civilizate ale lumii
- Soarele, sextil cu Saturn. Zodia care trebuie să aibă grijă cu ceea ce-i cere partenerului