O puternică explozie, produsă la bordul unui petrolier andocat într-un port sud-coreean, a provocat un imens incendiu care s-a propagat sâmbătă la un alt vas, făcând 12 răniţi, conform autorităţilor sud-coreene, citate de AFP.
Pompierii luptă cu flăcările care au generat o enormă coloană de fum negru deasupra portului Ulsan, în sud-estul ţării.
De asemenea, pompierii au declarat pentru AFP că 12 persoane au fost rănite, între care una se află în stare critică. Nouă dintre răniţi sunt sud-coreeni. Naţionalitatea celorlalţi trei nu este deocamdată cunoscută.
Anterior, agenţia de presă dpa informase că nouă persoane au fost rănite în urma unei explozii produse sâmbătă dimineaţă pe un petrolier în curs de reparaţie în portul din oraşul sud-coreean Ulsan.
Nava de transport de produse petroliere, cu o capacitate de 25. 881 de tone, a luat foc în urma unei explozii în jurul orei locale 10:51, în timp ce era andocată pe cheiul Yeompo din Ulsan, conform agenţiei de presă Yonhap.
Potrivit Yonhap, în total, 25 de persoane, rezidenţi străini, se aflau la bordul navei Stolt Groenland, înregistrate în Insulele Cayman, însă toate au fost salvate, potrivit autorităţilor. Potrivit agenţiilor de presă ruse, printre membrii echipajului sunt şi cetăţeni ruşi şi filipinezi.
Garda de coastă sud-coreeană investighează cauza exactă a exploziei.
Incendiul s-a propagat la o navă de mărfuri de alături, Bow Dalian, sub pavilion singaporez. Toţi cei 21 de membri ai echipajului de pe această navă au fost evacuaţi în condiţii de securitate.
Ulsan se afla la aproximativ 400 de kilometri sud-est de capitala Seul şi este situat pe coasta Mării Japoniei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic