Data publicării:
EXPLOZIE BEIRUT. Parte din oraș, ARUNCATĂ în aer / FOTOGRAFII de COȘMAR
Cel puţin zece persoane au murit în explozia puternică ce a zguduit marţi capitala Libanului şi care s-a produs în zona portului, potrivit unor surse medicale şi de securitate citate de Reuters.
Zece persoane decedate au fost transportate la spitale din Beirut, potrivit unei surse medicale şi a uneia de securitate, după ce anterior mai multe surse au anunţat că există zeci de răniţi în oraş în urma exploziei. Puternica deflagraţie, care a avut loc în zona portului şi a cărei origine încă nu este cunoscută cu certitudine, a fost auzită în mai multe cartiere ale oraşului. Agenţia de ştiri libaneză NNA relatează, citând două surse de securitate, că explozia s-a produs într-o zonă a portului unde sunt depozitaţi explozibili. Nu se ştie ce a provocat exact explozia sau despre ce fel de explozibili este vorba. Geamurile a numeroase imobile şi magazine s-au spart pe o rază de kilometri. Nori de fum se ridică deasupra capitalei, iar zona portului este în întregime acoperită.
Zona portului a fost izolată de forţele de securitate, care nu lasă să pătrundă în zonă decât protecţia civilă, ambulanţele şi camioanele de pompieri. Jurnaliştilor li s-a interzis accesul, potrivit unui corespondent al AFP. În zona cartierului portului, distrugerea este totală, mai scrie France Presse. Media locale au difuzat imagini cu persoane prinse sub dărâmături, unele dintre ele acoperite de sânge. 'Clădirile tremură', a postat pe Twitter un locuitor din oraş, afirmând că 'toate geamurile apartamentului său au explodat'. 'Am văzut o minge de foc şi fum ridicându-se deasupra Beirutului. Oamenii ţipau şi alergau, mulţi dintre ei sângerând. Balcoanele au căzut de pe clădiri. Geamurile din clădiri înalte s-au spart şi bucăţile au căzut pe stradă', a declarat un martor al Reuters.
VEDEȚI AICI IMAGINI LIVE:
Potrivit corespondenţilor AFP, numeroşi locuitori răniţi se îndreaptă pe jos către spitale. În faţa centrului medical Clemenceau aşteptau să fie internaţi zeci de răniţi, printre care şi copii, potrivit sursei citate. Aproape toate vitrinele magazinelor din cartierele Hamra, Badaro şi Hazmieh au sărit în aer, la fel ca şi geamurile autoturismelor. Numeroase maşini au fost de altfel abandonate, cu airbag-urile umflate, scrie Agerpres.
SURSA FOTO: AGERPRES.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News