Existenţa OMC ar fi pusă la îndoială dacă SUA sau alte economii majore se retrag
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Kremlinul a declarat miercuri că existenţa Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) ar fi pusă serios la îndoială dacă din organizaţie se retrag economii majore precum Statele Unite ale Americii, o perspectivă menţionată marţi de preşedintele Donald Trump, relatează Reuters.

Reacţia Kremlinului survine în răspuns la o întrebare privind unele informaţii apărute în media americane potrivit cărora Trump a ameninţat marţi că va retrage SUA din OMC ca urmare a tratamentului nedrept al organizaţiei faţă de SUA.

Este evident că existenţa unor organizaţii economice internaţionale cheie (precum OMC) ar fi pusă în mod serios la îndoială după retragerea celor mai mari economii din lume", a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Donald Trump a ameninţat marţi că SUA vor părăsi Organizaţia Mondială a Comerţului, pe care o critică deschis pentru că ar acorda, potrivit lui, un tratament favorabil Chinei în detrimentul SUA, notează AFP.

Administraţia Trump reproşează de multă vreme OMC, şi unora dintre membrii săi precum China, că abuzează de statutul de ţară în curs de dezvoltare, care permite între altele întârzierea aplicării anumitor acorduri sau protejarea anumitor sectoare fără a se expune unor măsuri de retorsiune comercială din partea membrilor organizaţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel