Data publicării:

Exercițiul de şase minute care te ajută să scapi de anxietate şi frică

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Costin Dămășaru, doctor în psihologie, a dezvăluit un exercițiul de şase minute care te ajută să te eliberezi de anxietate şi frică.

Costin Dămășaru, doctor în psihologie, a explicat pentru Antena 3 CNN ce este o hartă mentală și cum ne poate ajuta aceasta să avem control total asupra gândurilor noastre și să ne controlăm ideile într-un mod mult mai eficient. Potrivit acestuia, o hartă mentală este de fapt un instrument care nu doar că îți optimizează gândirea, ci îți și stimulează imaginația, îmbunătățindu-ți abilitatățile de a rezolva probleme și de a învăța într-un mod eficient.

„Viitorul este să învățăm și să ne controlăm creierul, pentru că de acolo pornesc toate, și bune, și mai puțin bune. Avem rezultate foarte bune pentru persoanele care au insomnii, depresie, anxietate sau tinitus”, a explicat Costin Dămășaru, doctor în psihologie.

Pentru a implementa tehnici de control mental, sunt folosite tehnologii avansate, cum ar fi casca cu senzori care colectează semnale cerebrale.

„Colega mea îți va pune pe cap o cască, cu 24 de senzori care vor colecta semnalul din creierul tău. O să stai 10 minute cu casca pe cap, iar aceasta va colecta date despre activitatea creierului tău. (...) Noi ce facem este să vedem ce ți-a făcut viața. Punem electrozi pe cap, măsurăm curentul electric din creier și comparăm cu un model matematic de creier perfect. Astfel, putem dezvolta protocoale de antrenament neuronale personalizate” a explicat Dămășaru în timp ce a prezentata această cască cu senzori.

În plus, acesta susține că prin tehnici non-invazive, cum ar fi jocuri speciale care antrenează creierul, oamenii pot învăța să își controleze gândurile și să își acceseze resursele interioare.

„Recomand un anumit set de antrenamente, de obicei 15 ședințe, pentru a duce creierul din zona de supraviețuire în zona de evoluție”, mai spus acesta.

Exercițiul de şase minute pe care îl poți face acasă

Medicul spune că pentru cei care vor să aplice tehnicile acasă, un exercițiu simplu, făcut timp de șase minute, poate face minuni.

„Când simți că te ia un atac de panică sau că ești anxios, inspiră 2-3 pe nas și expiră 2-3-4 pe gură, diafragmatic, pentru 6 minute. Se produce vasoconstricție neuronală și creierul se relaxează, iar tu începi să vezi lucrurile diferit”, mai adaugă acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel