Exercițiul care îți poate stimula activitatea creierului. Durează doar 10 minute
Activitatea cerebrală poate fi stimulată printr-un exercițiu practicat timp de maxim 10 minute.
Cel puțin 10 minute de alergare la o intensitate moderată sunt suficiente pentru a vă stimula starea de spirit și funcția cognitivă, potrivit unui nou studiu. Aceste rezultate oferă o mai bună înțelegere a modului în care exercițiul fizic este legat de sănătatea mintală.
Studiul a analizat în special cortexul prefrontal (PFC), partea creierului care este asociată cu funcțiile executive și controlul dispoziției. Alergarea a dus la creșterea fluxului sanguin în această zonă, au descoperit cercetătorii.
Alergarea este ceva relativ ușor de făcut pentru mulți dintre noi, nefiind nevoie de echipament sau antrenament special pentru a o practica, și s-a demonstrat că prelungește durata de viață. Se pare că toată această mișcare coordonată oferă un stimulent creierului uman.
„Având în vedere gradul de control executiv necesar în coordonarea echilibrului, mișcării și propulsiei în timpul alergării, este logic că ar exista o activare neuronală crescută în cortexul prefrontal și că alte funcții din această regiune ar beneficia de această creștere a resurselor creierului.” spune biochimistul Hideaki Soya de la Universitatea din Tsukuba din Japonia.
Știm deja că exercițiile fizice pot stimula sănătatea mentală și fizică în numeroase moduri, dar când vine vorba de bunăstare mentală, s-au făcut relativ puține analize asupra beneficiilor specifice ale alergării, în comparație cu alte activități fizice, cum ar fi ciclismul.
Cum a decurs testul?
Un total de 26 de participanți au fost testați după perioade de odihnă și după 10 minute de alergare, parțial folosind ceea ce este cunoscut sub numele de Test Stroop Color-Word, care măsoară timpii de reacție în procesare ai creierului. Într-unul dintre exerciții era expus cuvântul „verde”, dar scris cu cerneală roșie, iar participanții trebuiau să numească culoarea în loc să citească cuvântul.
După exercițiu, participanții au reacționat mai rapid la teste și au raportat că sunt și ei într-o dispoziție mai bună. Aceasta a fost cauzată de fluxul sanguin crescut observat în PFC folosind o tehnică numită spectroscopie funcțională în infraroșu apropiat (fNIRS).
„Acest lucru a fost susținut de descoperirile de activări coincidente în regiunile corticale prefrontale implicate în reglarea dispoziției”, spune cercetătorul Chorphaka Damrongthai de la Universitatea din Tsukuba.
Multe dintre funcțiile PFC sunt unice pentru oameni și nu se găsesc în creierul altor animale, așa că cercetătorii sugerează că descoperirile pe care le-au expus ar putea crește înțelegerea noastră despre modul în care am evoluat ca specie.
De asemenea, este o mai mare dovadă că nu trebuie neapărat să faci multă mișcare pentru a simți beneficiile de pe urma acesteia. S-a demonstrat anterior că perioadele scurte de activitate fizică îmbunătățesc concentrarea mentală, sănătatea inimii și sănătatea metabolică generală, scrie ScienceAlert.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News