Data actualizării:
Data publicării:

Execuție Stat Islamic. Unul dintre ostaticii japonezi, decapitat. Ce solicită jihadiştii ISIS

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Jihadiştii Statului Islamic l-au decapitat pe unul dintre cei doi ostatici japonezi și solicită Japoniei să facă presiuni pentru eliberarea unei luptătoare jihadiste ISIS, în caz contrar, cel de-al doilea ostatic urmând a avea aceeași soartă.

Gruparea Statul Islamic (SI) a amenințat marți că-i va executa pe cei doi japonezi, Haruna Yukawa și Kenji Goto Jogo, luați ostatici, în decurs de 72 de ore, solicitând inițial o răscumpărare de 200 milioane de dolari de la guvernul Japoniei.

La o zi după expirarea termenului oferit statului nipon, jihadiștii ISIS l-au decapitat pe unul dintre ostatici și cer eliberarea unei luptătoare jihadiste.

Ostaticul supravieţuitor, jurnalistul Kenji Goto, apare într-un videoclip lansat de ISIS, ţinând în mână o fotografie cu trupul neînsufleţit al compatriotului său, potrivit stirileprotv.ro.

Jihadiştii susţin că bărbatul va avea aceeaşi soartă, dacă Japonia nu va face presiuni pentru eliberarea unei luptătoare islamiste, care este în prezent încarcerată în Iordania.

Ostaticul rămas în viață, Kenji Goto, susține în înregistrare că grupul terorist nu mai vrea nicio răscumpărare, ci eliberarea islamistei Sajida al-Rishawi, acuzată că, în calitatea de membră a organizației Al-Qaida în Irak, a încercat să se arunce în aer într-un hotel din Iordania în anul 2005.

"Colegul meu a fost decapitat, ați fost avertizați, ați primit un termen limitat, așa că persoanele care ne-au luat ostatici au acționat ca atare. Voi l-ați ucis, nu ați luat în serios mesajul lor și nu l-ați respectat. Soția mea, te iubesc. Nu permiteți să am același destin. Ei sunt corecți, nu vor bani, vor ca sora lor să fie eliberată din închisoare, dacă se va întâmpla asta, atunci eu o să fiu eliberat. Eu în schimbul ei. Ar putea să fie ultimele mele ore de viață, nu lăsați să fie ultimele mele cuvinte, nu îi lăsați să mă ucidă", mai spune ostaticul pe înregistrare.

Statul Islamic amenință cu executarea a doi ostatici japonezi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel