Ilinca Vandici și Vladimir Drăghia, prezentatorii ''Fan Arena'': Este mai real decât viața
Data publicării:
Autor: Bianca Ştefan
WhatsApp
Ilinca Vandici și Vladimir Drăghia
Ilinca Vandici și Vladimir Drăghia
Ilinca Vandici și Vladimir Drăghia sunt prezentatorii noii emisiuni ''Fan Arena'', un talk-show unde vor fi dezbătute cele mai calde informații despre cel de-al doilea sezon Exatlon.

Ilinca Vandici și Vladimir Drăghia formează cel mai nou cuplu de prezentatori. 

„Am fost și sunt fan și stiu ce înseamnă să arzi de curiozitate să afli tot mai multe lucruri despre ce se întâmplă în Republica Dominicană. Am suferit și am explodat de bucurie de multe ori urmărind primul sezon, iar acum sunt foarte fericită că pot să aflu lucruri extrem de interesante la cald și că le pot împărtăși celor de acasă. Îl admir enorm pe Vladimir Drăghia, el reprezintă o parte importantă din „Exatlon", prin modul în care s-a luptat, a rezistat, s-a impus prin fair play și și-a apropiat publicul", spune Ilinca Vandici, potrivit wowbiz.ro.

„Este pentru prima oară când mă aflu în postura de prezentator. Îmi va fi greu, dar tocmai acesta este unul dintre motivele pentru care am acceptat această provocare. Al doilea motiv ar fi acela că mă simt apropiat de subiectul emisiunii. Cunosc înstrăinarea, emoția, speranța, lupta de acolo, ceea ce mă va ajuta să îi înțeleg, să empatizez cu concurenții noului sezon. Voi încerca să le vorbesc telespectatorilor despre ceea ce nu se vede la televizor. Voi incerca să le răspund la curiozitățile pe care, de la revenirea mea în țară, întâlnindu-mă cu ei pe stradă, am văzut că le au. O să încep chiar acum, răspunzând la cea mai frecventă întrebare: Da, totul este cât se poate de real! Este chiar mai real decât viața de zi cu zi. Sunt bucuros că voi face parte, iarăși, din această aventură, începând, în același timp, un drum nou pentru mine", a declarat Vladimir Drăghia.

Vezi și: Exatlon, sezon doi. Cosmin Cernat, dezvăluiri incendiare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel