EvZ dispare de pe print. Dan Andronic: De la 1 ianuarie nu-l mai scoatem
Ziarul ”Evenimentul zilei” dispare. Dan Andronic a explicat, pe pagina sa de Facebook, motivele pentru care a luat această decizie.
”Azi am anunțat în redacție că de la 1 ianuarie nu mai scoatem EvZ - ediția de print. Mulți dintre dvs. nici nu știau că (mai) apărem și pe hârtie, ne citeau doar pe internet. Nu mai există nici o rațiunea economică, iar la cele sentimentale a trebuit să renunțăm. Ca să înțelegeți, EvZ mai vindea vreo 6-7.000 de exemplare și era mai citit decât Adevărul, Jurnalul Național și România liberă la un loc. Numai că asta însemna foarte puțin, iar dublarea prețului la hârtie peste noapte și înjumătățirea numărului de chioșcuri ne-a arătat că nu mai există nici o șansă. Tot online-ul trebuia să muncescă ca să acopere "gaura" de la print.” a scris Dan Andronic pe Facebook, explicând se vor concentra pe proiectul online.
Dan Andronic subliniază că ”structura redacțiilor nu se modifică, iar în companie vor rămâne toți ziariștii.”
”Cam asta a fost povestea de astăzi. O poveste începută acum 28 de ani, dar care trebuia să se termine. Nu vreau să ajungem să vindem 5-600 de exemplare, așa cum se întâmplă cu publicații cu nume pompos. Mai bine renunțăm atunci când suntem lideri, decât să ne amăgim degeaba. Le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în EvZ print! Îi așteptăm și pe ei, alături de ceilalți, pe online.” conchide Dan Andronic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News