Data publicării:

Evgheni Şevciuk, posibil câştigător al alegerilor din Transnistria

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
evgheni
evgheni

Alegeri prezidentiale 2024

Fostul preşedinte al parlamentului de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a obţinut 39,1% din voturi la alegerile prezidenţiale ce au avut loc duminică în Transnistria, a anunţat echipa sa de campanie, citând rezultate obţinute după numărarea a 95% din sufragii.

"Şevciuk conduce cu 39,1%. Actualul preşedinte al Consiliului Suprem, Anatoli Kaminski, se află pe a doua poziţie, cu 27,7%, iar preşedintele în exerciţiu Igor Smirnov are 25,5%", a declarat un oficial din echipa de campanie a lui Şevciuk.

Anterior, rezultate preliminare citate de agenţia Novîi Reghion arătau că pe prima poziţie este Anatoli Kaminski, candidatul susţinut de Moscova. El era urmat de Evgheni Şevciuk, fostul preşedinte al parlamentului local, iar Igor Smirnov s-ar fi clasat abia pe poziţia a treia.

Pe de altă parte, un alt sondaj efectuat la ieşirea de la urne ar confirma că Smirnov pierde alegerile. Acest exit-poll îl dă câştigător tot pe Anatoli Kaminski, iar Smirnov s-ar fi clasat pe poziţia a doua, al treilea fiind Evgheni Şevciuk.

Scrutinul de duminică nu este recunoscut nici de Chişinău şi nici de comunitatea internaţională.

Rata de participare la alegerile prezidenţiale de duminică, din Transnistria, a depăşit 56,65%, ceea ce înseamnă că scrutinul este valid, a declarat purtătorul de cuvânt al autorităţilor electorale, Dmitri Matveiev.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel