Eveniment major la București. BCU "Carol I" găzduiește conferința "10 ani de Parteneriat Strategic România-Turcia"
Miniștrii de externe ai României și Turciei, Bogdan Aurescu și Mevlut Cavusoglu, vor marca joi, 22 aprilie, la București, împlinirea a zece ani de la lansarea Parteneriatul Strategic între România și Turcia în cadrul unui eveniment ce va avea loc la Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” și se va desfășura în format hibrid.
Miniștrii Bogdan Aurescu și Mevlut Cavusoglu - dialog
„Centrul de Prevenire a Conflictelor și Early Warning (CPCEW), Fundația pentru Cercetare Politică, Economică și Socială (SETA), The German Marshall Fund of the United States și Institutul Diplomatic Român organizează joi, 22 aprilie, de la ora 14:00, conferința “10 ani de Parteneriat Strategic România – Turcia”.
Dezbaterea va fi deschisă de un panel ministerial, în care miniștrii de externe Bogdan Aurescu și Mevlut Cavusoglu vor avea un dialog pe marginea celor zece ani de parteneriat și viitorului acestei relații strategice. Discuțiile vor fi moderate de Iulian Chifu, președintele CPC-EW.
UE – Turcia și România-Turcia
Conferința va mai cuprinde alte două paneluri, unul dedicat relațiilor dintre UE și Turcia, iar celălalt consacrat relațiilor dintre România și Turcia ca aliați în cadrul NATO.
La panelul “Relațiile dintre UE și Turcia” vor lua cuvântul Iulia Matei, secretar de stat pentru afaceri europene în cadrul MAE, ambasadorul Faruk Kaymakcı, ministrul de externe adjunct și director pentru afaceri europene din MAE Turc, Cristian Diaconescu, fost ministru de externe, și Talha Köse, coordonator general al think tank-ului SETA la Bruxelles. Panelul va fi moderat de Narciz Bălășoiu, director CPCEW.
În cadrul panelului “România și Turcia – aliați în NATO” vor interacționa Dan Neculăescu, secretar de stat pentru afaceri strategice în cadrul MAE, ambasadorul Gülin Dinç, director general pentru afaceri transatlantice și securitate internațională, Iulian Chifu, președintele CPCEW, și Zafer Meșe, coordonator general al think tank-ului SETA la Berlin. Discuțiile vor fi moderate de Alina Inayeh, director al Biroului de la București al GMF.
Declaraţia Comună a Parteneriatului Strategic dintre România şi Republica Turcia a fost semnată cu ocazia vizitei de stat în Republica Turcia a Preşedintelui României, care avut loc în perioada 12-13 decembrie 2011, amintește MAE pe pagina sa.
Decizia de stabilire a unui Parteneriat Strategic a avut la bază relaţiile bilaterale foarte bune, dialogul politic intens, precum şi interesele comune ale celor două ţări, la nivel bilateral, regional şi internaţional.
Declarația de Parteneriat Strategic vizează, in esenţă, dialogul politic bilateral şi principalele domenii de colaborare sectorială între România și Turcia.
Relaţiile economice dintre cele două state se situează la un nivel foarte bun. Volumul total al schimburilor bilaterale în 2019 a fost de 6.08 miliarde Euro. La 31 decembrie 2019, erau înregistrate în România 15.832 societăţi comerciale cu capital turc, reprezentând 7% din totalul firmelor cu capital străin, valoarea capitalului social subscris fiind echivalentul a 812 milioane USD. După valoarea capitalului social, Turcia ocupă locul 16 în clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor. Cooperarea economică bilaterală are o tradiţie îndelungată, cu precădere in domeniul energiei, industriei, bancar, construcţii, turism, agricultură” arată un comunicat al organizatorilor evenimentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News