Data publicării:
Evaziune fiscală. Percheziții în București și Ilfov
Percheziții în București și Ilfov la persoane bănuite de evaziune fiscală. Prejudiciul a fost estimat la două milioane de lei.
Polițiștii au efectuat, joi, trei percheziții domiciliare și au ridicat documente de la 10 societăți comerciale, două cabinete de avocatură și un cabinet individual de insolvență, din Ilfov și București.
Potrivit unui comunicat al IGPR, în cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea de către reprezentanții unor societăți comerciale, ce și-au desfășurat activitatea în domeniul importului și comercializării de produse textile, a unor posibile infracțiuni de evaziune fiscală, spălare a banilor și cesiune fictivă a societăților comerciale.
"Activitatea ilicită se desfășura prin neînregistrarea tuturor operațiunilor comerciale efectuate și transmiterea fictivă a părților sociale sau a acțiunilor deținute la o societate în scopul sustragerii de la urmărirea penală", au susținut reprezentanții IGPR în comunicatul de presă, citat de Agerpres.
Potrivit anchetatorilor, în contabilitatea acestor societăți, controlate de aceeași persoană, nu ar fi fost înregistrate toate livrările efectuate pe teritoriul României sau au fost înregistrate livrări sub valoarea reală a mărfurilor, cea mai mare parte din sumele de bani încasate urmare acestor operațiuni fiind retrase ulterior, în numerar, de această persoană, din conturile bancare ale societăților.
Polițiștii vor pune în aplicare cinci mandate de aducere, persoanele în cauză urmând a fi audiate la sediul IGPR — DICE.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News