Data publicării:
Evaluare Națională 2020: Procedură SPECIALĂ pentru elevii infectați
Elevii izolați și cei confirmați cu infecție cu noul coronavirus vor susține Evaluarea Națională după o procedură specială, actualizată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
„Elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține probele conform unei proceduri speciale, elaborate de Ministerul Educației și Cercetării. Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a EN VIII", conform noii metodologii.
Programele pentru disciplinele de examen sunt cele aprobate prin ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.115/2020. Din structura acestora au fost eliminate conținurile ce urmau a fi parcurse în semestrul al II-lea, precizează sursa citată.
Evaluarea Națională se va desfășura după următorul calendar:
2 - 5 iunie înscrierea elevilor
15 iunie probă scrisă: Limba și literatura română
17 iunie probă scrisă: Matematică
18 iunie probă scrisă: Limba și literatura maternă
22 iunie Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
22 iunie (orele 16:00 - 19:00)
23 iunie (orele 8:00 – 12:00) Depunerea contestațiilor
23-26 iunie Soluționarea contestațiilor
27 iunie Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News