Data actualizării:
Data publicării:

Evaluare Națională matematică 2018. Revoltă: Un punct în plus!

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Elevii sunt revoltați că anul acesta, la Evaluare Națională 2018, proba de la matematică a fost dificilă.

Absolvenții clasei a VIII-a sunt de părere că subiectele nu au fost nicidecum de nivel mediu, ci de olimpiadă. Elevii au lansat mai multe petiții prin care cer un punct în plus la proba de matematică din cauza dificultății ridicate.

”A fost foarte greu la matematica. Cei care au susținut Evaluarea au putut vedea ce subiecte grele și imposibile au picat. Nu au fost de nivel mediu, ci de olimpiada. Practic ne-am sacrificat noi anul acesta ca sa primească cei de la anul un subiect ușor.

Consider ca cel/cea care a făcut subiectele era drogat și credea ca noi vom da bacul, nu ca vrem sa intram la liceu.. meritam toți încă un punct din oficiu. Share sa vadă cât mai multă lume și sa primim ce meritam pentru ca timp de 10 luni nu am avut viața socială ca sa învățam și sa ne pice așa ceva...”, se arată în textul uneia dintre petițiile inițiate de elevi.

Vrem să clădim viitorul României

”Evaluarea Națională din anul acesta la disciplina matematică a fost de o dificultate mult prea mare. Este drept că la EN de anul trecut a fost ușor, dar asta nu înseamnă că anul asta a fost nevoie să fie greu. Cei care au aprobat aceste subiecte (Ministerul Educației) ne-au distrus șansele de a intra la un liceu decent.

Vă cer să semnați această petiție pentru a ne apara dreptul la o educație decentă. Noi merităm un punct în plus, deoarece vrem să intrăm la un liceu bun pentru a rămâne în țara noastră și să clădim viitorul României”, se arată într-o altă petiție inițiată cu același subiect.

(w670)

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel