Data publicării:
Evacuare 25 persoane dintr-un bloc din Galați. Precizări ISU
ISU Galaţi informează că mirosul persistent manifestat, marţi seara, în scara şi unele apartamente ale blocului T10, provine de la o substanţă chimică necunoscută, prezentă în canalizare peste limitele normale.
La acest bloc, de pe Drumul Viilor, din Galați, s-a recurs inclusiv la evacuarea a 25 de persoane.
'Au fost verificate canalizările cu un reprezentant de la Apă-Canal, împreună cu echipajele ISU Galaţi şi s-a constatat prezenţa unei substanţe chimice necunoscute, peste limitele normale. Ca urmare, s-au emis două concluzii ale intervenţiei de la locul T10. O serie de substanţe chimice necunoscute au fost deversate în scurgerea blocului, cel mai probabil la nivelul etajului 3. Ulterior, acestea au ajuns în canalizare, dar s-au manifestat o vreme şi în coloanele de aerisire. Împreună cu echipajul de pompieri cu autospeciala CBRN de la ISU Brăila, s-au reverificat toate apartamentele din bloc şi s-a întocmit o hartă a valorilor înregistrate în timp, în fiecare din acestea. S-a constatat că substanţa chimică urmează traseul canalizării blocului T10: după ce mirosul a dispărut din apartamente, el s-a făcut simţit o vreme în canalizare', se precizează într-o informare transmisă de reprezentanţii ISU Galaţi.
Locatarii au revenit în locuințe marți seara. Cercetările cu continuat
În urma acestor constatări nu a mai fost necesară o nouă evacuare a locatarilor, care au revenit în locuinţe marţi seara. Echipajul de pompieri cu autospeciala CBRN de la ISU Brăila a rămas în garnizoană şi va efectua o nouă verificare miercuri dimineaţa, pentru a vedea dacă a revenit problema, au mai menţionat reprezentanţii ISU Galaţi. Locatarii unui bloc din municipiul Galaţi au fost evacuaţi, marţi, din apartamente, de către pompieri, din cauza mirosului persistent de gaz de pe casa scării. Potrivit ISU Galaţi, au fost evacuate în total 25 de persoane din întregul bloc iar Distrigaz a sistat furnizarea gazului în imobil.
'Dispeceratul ISU-SAJ a fost solicitat în Galaţi, pe Drumul Viilor, la blocul T10, din cauza unui miros persistent care se manifesta pe casa scării blocului cu 4 etaje. (...) Sursa mirosului nu este cunoscută şi a fost solicitat un echipaj cu autospeciala de cercetare chimică, biologică şi nucleară, de la ISU Brăila', au anunţat reprezentanţii ISU Galaţi marţi seara. Într-o primă fază a cercetărilor fuseseră găsite şi izolate două recipiente cu substanţe care sunt folosite în curăţenie, acestea fiind într-o pungă de gunoi menajer, pe casa scării, relatează AGERPRES.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News