Eutanasiere câine ucigaș copil
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Cristian Oprea
WhatsApp
Eutanasierea este soluția găsită de Primăria municipiului Sighetu Marmației pentru câinele ucigaș din rasa Amstaff. 

Eutanasierea este soluția găsită de Primăria municipiului Sighetu Marmației pentru câinele ucigaș din rasa Amstaff. Animalul a atacat şi ucis un copil în vârstă de patru ani din această localitate.

Procedura va fi aplicată de serviciul de ecarisaj aflat în subordinea instituţiei, după cum a precizat, marţi, primarul municipiului Horia Scubli.

Un copil în vârstă de patru ani care se afla în grija bunicilor în cartierul Iapa, din municipiul Sighetu Marmaţiei, a fost prins de gât, luni seara, de un câine din rasa Amstaff, adus în ţară din Italia, de unchiul acestuia, în vârstă de 18 ani, care se afla în concediu.

În urma rănilor suferite, micuţul şi-a pierdut viaţa.

"Câinele, potrivit martorilor oculari, s-a repezit la gâtul copilului. În urma atacului i-au fost secţionate micuţului traheea şi laringele, decesul survenind la scurt timp în urma atacului. Echipajul Ambulanţei ajuns la locul accidentului a putut doar să constate decesul victimei", a declarat, pentru Agerpres, directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş, dr. Ioana Cătană.

Accidentul a fost sesizat la numărul unic 112 de un vecin al familiei care a fost martor la eveniment. Acesta a mai arătat că micuţul era singur în curtea gospodăriei când a fost atacat de câine, şi probabil, s-ar fi jucat cu acesta.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş, Cecilia Grozavu, poliţia a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel