Eurovision România, spectacol incendiar. Surprizele din acest an
Finala Naţională Eurovision se anunță a fi un spectacol incendiar. Iată ce au pregătit organizatorii.
Duminică, 1 martie, de la ora 21.00, începe cel mai aşteptat eveniment muzical românesc din perioada următoare: Finala Naţională Eurovision, organizată la Buzău şi transmisă în direct de TVR în România și în întreaga lume.
Cinci minishow-uri, trei ore de spectacol
Pe parcursul unui spectacol de aproape trei ore, vom urmări atât cele cinci show-uri susţinute de Roxen, cât şi mai multe recitaluri de excepţie. Dacă Ulrikke şi Sandro vor interpreta la Buzău piesele cu care fiecare dintre ei îşi va reprezenta ţara la Eurovision Song Contest 2020, Loreen, ca invitat special, a pregătit românilor un regal muzical de 20 de minute.
Alături de invitaţii din străinătate, în spectacolul de duminică vor evolua şi artişti din România: Elena Gheorghe și Connect-R, care au și rolul de gazde ale evenimentului, precum şi tânăra Dora Gaitanovici, originară din Buzău.
Elena Gheorghe, spectacol pe scenă
Legătura Elenei Gheorghe cu Eurovision nu poate fi contestată. Performanţa sa muzicală din 2009 a făcut ca "The Balkan Girls" să devină un hit la toate radiourile din România şi nu numai. Pe scena de la Buzău, artista va susţine un recital care include atât o reinterpretare proaspătă, modernă, a piesei ei de la Eurovision 2009, dar şi melodii tradiționale machedoneşti.
Co-prezentatorul Elenei de la Finala Naţională, Connect-R, pregătește o surpriză pentru fanii Eurovision și pentru întreg publicul. Celebrul său șlagăr "Eu vara nu dorm" va răsuna pe scena Sălii Sportului din Buzău, ca parte dintr-un recital în stil urban-pop.
Recital Dora Gaitanovici
Un alt moment special va fi minirecitalul susţinut de o tânără şi foarte talentată artistă originară din Buzău. Este vorba despre Dora Gaitanovici, care anul trecut a fost unul dintre finaliştii Selecţiei Naţionale Eurovision, unde a interpretat o creaţie proprie. În spectacolul din această duminică, Dora va aminti publicului, în manieră proprie, câteva dintre piesele cu care România a participat, de-a lungul anilor, la concursul internaţional Eurovision.
Cine formează juriul din acest an
Duminică, publicul şi juriul de specialitate vor alege show-ul care ne va reprezenta în acest an la Rotterdam. Juriul de specialitate este format, în acest an, atât din artişti implicaţi, de-a lungul carierei, în proiectele Eurovision, dar și din alți profesioniști consacrați ai domeniului. Este vorba despre interpreţii Luminiţa Anghel, Crina Mardare, Alin Oprea şi compozitorul Andrei Tudor. Alături de ei, din juriu face parte și un reprezentant al tinerei generaţii: Edward Sanda, unul dintre artiștii momentului, solist de succes și compozitor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News