EUROVISION 2018. România, AFARĂ! Sunteți de acord?
Potrivit unui sondaj dat publicității în presa internațională, britanicii sunt gata să renunțe la Eurovision. Englezii nu sunt foarte preocupați de concurs, după cum o arată numărul mare de indeciși (44%) și de voturi în alb (7%), însă în rândul celeilalte jumătăți, care are o opinie despre prezența la Eurovision, 56% și-ar dori să vadă Marea Britanie părăsind competiția, în timp ce 44% ar prefera ca țara lor să rămână în concurs, potrivit sondajului on-line realizat de YouGov.
În acest context și dat fiind faptul că se votează pe alte criterii decât cele ale performanței artistice, ne-am întrebat dacă România ar mai trebui să participe la Eurovision 2018.
Invitați la DC News Live, Ducu Bertzi și Mihai Cosmin Popescu au vorbit despre jocurile care se fac la acest concurs.
"Și eu m-am gândit la această chestiune. Au mai fost țări care s-au retras, apoi au revenit în concurs. Acum englezii vin direct în concurs. Nu mai trec prin faza de preselecție. Ei vin cu banii", a zis Mihai Cosmin Popescu.
"Da, are dreptate. Dacă eram mândri, le spuneam 'că nu le mai dăm nici banii și că plecăm!'. Spuneam că nu mai vrem să mergem, să se joace ei între ei! Pentru că, de fapt, asta este, se joacă ei între ei. România a avut piese foarte bune, dar este atât de vizibilă prietenia între granițe, aranjamentele geo-politice, strategice... se vede de la o poștă. Nici nu trebuie să fii foarte pregătit ca să-ți dai seama. Și atunci de ce să te duci la o chestie de genul ăsta? Mai bine ne luăm jucăriile și plecăm acasă", a completat Ducu Bertzi.
[citeste si]
Iată răspunsurile complete vizavi de Eurovision:
Dumneavoastră ce părere aveți? Ar trebui ca România să mai participe la Eurovision?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News