Înscris în lupta pentru titlul de Capitală europeană a culturii 2021, Baia Mare va găzdui show-urile Selecţiei Naţionale în Sala Polivalentă 'Lascăr Pană', aceasta având o capacitate de aproximativ 2.500 de locuri.
'Organizarea Selecţiei Naţionale în afara studiourilor de la Bucureşti a devenit deja o tradiţie pentru TVR, ultimele show-uri fiind organizate la Braşov, în 2014, respectiv Craiova, în 2015. Anul acesta, a venit rândul băimărenilor să urmărească, din tribune, evoluţia artiştilor înscrişi în concurs', a declarat producătorul Iuliana Marciuc.
[citeste si]
'Oferta deosebită a gazdelor din Baia Mare, a domnului primar Cătălin Cherecheş şi a Consiliului Local Baia Mare, a făcut ca distanţa de Bucureşti să fie compensată pe deplin, astfel încât suntem convinşi că cele două spectacole organizate aici vor fi, cu adevărat, impresionante. Mulţumim şi pe această cale partenerilor cu ajutorul cărora putem continua proiectul Eurovision' a mai adăugat vedeta TVR. Comunicatul televiziunii publice mai precizează că 'în ciuda situaţiei financiare extrem de grave, TVR face eforturi deosebite pentru a participa la cel mai important concurs muzical european'. Câştigătorul Selecţiei Naţionale va urca pe scena de la Stockholm pe 12 mai, în a doua semifinală a concursului, iar finala va avea loc pe 14 mai. Compozitorii care doresc să înscrie piese pentru Selecţia Naţională a Eurovision 2016 o pot face până pe 7 februarie. Piesele pot fi trimise prin poştă sau depuse direct la Registratura TVR (Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1, Bucureşti), pe suport CD, cu menţiunea 'Pentru Selecţia Naţională Eurovision 2016', înscrisă pe plic sau electronic, la adresa [email protected].
Pe 8, 9, 10 februarie, melodiile înscrise vor fi audiate de juriu, iar pe 11 februarie vor fi anunţate cele 12 piese care vor intra în concurs, într-o conferinţă de presă. Pentru prima dată în istoria participării României la Eurovision, câştigătorul Selecţiei Naţionale va fi desemnat exclusiv de public, prin televot. Anul acesta, modul în care va fi ales reprezentantul României la Eurovision este unul diferit faţă de ediţiile precedente. Selecţia Naţională se va face prin două show-uri, transmise în direct de TVR: semifinala pe 4 martie şi finala pe 6 martie. În semifinală, vor intra 12 piese, dintre care şase vor accede în finală: patru vor fi alese de un juriu de specialitate, iar două de către public, prin televot.
În finala Selecţiei Naţionale, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pe scena de la Stockholm, dintre cele şase piese rămase în concurs, prin televot. Iuliana Marciuc este producătorul Selecţiei Naţionale a Eurovision 2016, pentru al doilea an consecutiv, iar anul acesta va conduce delegaţia României la Stockholm. Regia show-urilor va fi realizată de Dan Manoliu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent