Eurostat: România, Grecia, Portugalia, Italia cele mai mici cheltuieli pentru concedii medicale
Statele membre ale Uniunii Europene au cheltuit 1% din PIB-ul UE în 2014 pentru prestaţii în caz de boală, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
La nivelul UE, în 2014, s-au plătit 138 de miliarde de euro pentru prestaţii în caz de boală, în timp ce în România s-au plătit 330,51 milioane de euro în 2014 şi 365,01 milioane de euro în 2015.
În 2014, cheltuielile de protecţie socială pentru plata concediilor medicale în UE au reprezentat 3,6% din totalul cheltuit pentru ajutoare sociale şi au reprezentat 12% din totalul cheltuielilor pentru plata concediilor medicale/de odihnă.
În ultimii ani, procentul cheltuielilor de protecţie socială alocat pentru plata concediilor medicale în UE a urcat uşor, de la 3,4% în 2010 la 3,6% în 2014.
În 2015, procentul diferă semnificativ în rândul statelor membre. Cel mai scăzut procent al cheltuielilor de protecţie socială alocate pentru plata concediilor medicale se înregistrează în Grecia (0,7%), Italia (1,2%), Portugalia (1,4%) şi România, iar cel mai ridicat nivel este în Cipru (8,5%), Germania (6,1%), Olanda (6,1%) şi Luxemburg (5,3%), relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News