Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a scăzut în luna februarie 2018 până la 1,3%, de la 1,6% în luna ianuarie 2018, însă cele mai mari rate anuale au fost înregistrate în România (3,8%), Lituania şi Estonia (ambele cu 3,2%), arată datele publicate, vineri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Comparativ cu situaţia din luna ianuarie 2018, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 18 state membre, a rămas stabilă în două ţări şi a crescut în şapte state, inclusiv în România, unde s-a majorat de la 3,4% până la 3,8%. În cazul zonei euro, rata anuală a inflaţiei a scăzut până la 1,1% în luna februarie 2018, de la 1,3% în ianuarie 2018.
Cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut serviciile (0,57 puncte procentuale), urmate de preţurile la alimente şi energie (0,21 puncte procentuale în ambele cazuri). În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei a urcat în februarie 2018 până la 4,7%, de la 4,3% în ianuarie 2018, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 3,74% şi a celor nealimentare cu 6,27%.
"Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2017 - februarie 2018) faţă de precedentele 12 luni (martie 2016 - februarie 2017), calculată pe baza IPC, este 2,1%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 1,6%", notează INS.
[citeste si]
În luna februarie a acestui an, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 3,5%, de la 3,2%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an. Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3,1%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu