Data publicării:

Europol: Peste 30 de suspecţi arestaţi într-o operaţiune la nivel european

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Europol a întreprins, cu sprijinul forţele de poliţie din 18 state europene, o amplă operaţiune împotriva contrafacerilor, arestând peste 30 de suspecţi şi confiscând milioane de produse falsificate, a comunicat joi agenţia europeană cu sediul la Haga, transmite dpa.

În urma raidurilor întreprinse, au fost confiscate în jur de 4,7 milioane de produse contrafăcute, printre care medicamente, telefoane, parfumuri şi cosmetice. Totodată, au fost închise 16.400 de conturi de social media şi 3.300 de site-uri care puneau în vânzare produse contrafăcute. Autorităţile avertizează că astfel de produse vândute pe internet pot fi 'extrem de periculoase' pentru cumpărători, dat fiind că nu respectă normele UE de protecţie a consumatorului.

Activităţile infracţionale legate de contrafacere sunt desfăşurate de 'reţele ale crimei organizate din ce în ce mai profesioniste', iar fabricarea de produse contrafăcute reprezintă o 'tendinţă în creştere' în Europa, relevă un studiu realizat de Europol şi de agenţia europeană pentru protejarea proprietăţii intelectuale, EUIPO.

În Uniunea Europeană, contrafacerea şi produsele piratate reprezintă circa 6,8% din importuri, cu o valoare totală de 121 miliarde de euro, reflectând o creştere netă în ultimii ani, notează studiul, făcut public miercuri. Cele două organizaţii constată că pe piaţa UE este disponibilă o gamă tot mai diversificată de produse contrafăcute. În afara obişnuitelor articole de lux, falsificatorii au acum în vedere numeroase produse de uz curent, mai ales produse cosmetice, componente electronice, pesticide, produse farmaceutice, produse din tutun, jucării sau piese auto. 'Deşi majoritatea articolelor contrafăcute de pe piaţa UE sunt produse în afara Europei, mai ales în anume regiuni din Asia, fabricarea lor pe plan naţional, în interiorul Europei, reprezintă o tendinţă în creştere', notează comunicatul comun al Europol şi EUIPO, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel