Europene Lupte. Alina Vuc, medalie de argint
Sportiva română Alina Vuc a cucerit, joi, medalia de argint la cat. 50 kg, la Campionatele Europene de lupte de la Kaspiisk (Rusia), după ce a fost învinsă în finală de Maria Stadnik, prin superioritate tehnică (10-0).
Miercuri, în sferturi, Alina Emilia Vuc a dispus de Aintzane Gorria Goni (Spania), iar în semifinale a învins-o pe turcoaica Evin Demirhan. Înfrângerea în fața Mariei Stadnik era însă așteptat, având în vedere că sportiva din Azerbaijan este campioană mondială, vicecampioana olimpică și a ajuns la al optulea titlu european.
Alți români în concurs
Joi, Estera Tămăduianu o va înfrunta în recalificări la cat. 53 kg pe unguroaica Mercedesz Denes, după ce a fost învinsă în calificări de rusoaica Stalvira Orşuş.
La cat. 57 kg, românca de origine ucraineană Kateryna Zhydachevska a fost învinsă în calificări de belarusa Zalina Sidakova. Kriszta Incze a fost învinsă şi ea în calificări la cat. 62 kg, de suedeza Malin Johanna Mattsson. Adina Popescu (cat. 65 kg) a pierdut şi ea în faţa unei suedeze în calificări, Henna Katarina Johansson.
A treia medalie continentală
Alexandra Anghel (cat. 72 kg) a pierdut în calificări la belarusa Anastasia Zimiankova, dar s-a calificat în meciul pentru bronz, unde o va înfrunta vineri pe rusoaica Alena Perepelkina.
Alina Vuc a adus a treia medalie a delegaţiei României (aur sau argint) la Kaspiisk, după aurul cucerit de Mihai Mihuţ (cat. 63 kg) şi bronzul câştigat de Alin Alexuc-Ciurariu (cat. 130 kg), ambii la greco-romane.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News