Europarlamentarii români, atacuri la Bruxelles. George Simion: Sunt dezgustat
George Simion, lider al unioniştilor şi candidat independent la alegerile europarlamentare 2019, a acordat un interviu DC News în cadrul căruia a vorbit despre campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi de modul în care îi percepe pe cei care reprezintă, acum, România în Parlamentul European.
George Simion a declarat, în cadrul interviului acordat DC News, că politicienii care reprezintă, acum, România în Parlamentul European au cu totul alte interese decât cele ale românilor şi nu fac decât să reprezinte cauza partidelor care i-au trimis acolo şi nu nevoile celor care i-au votat.
"Cu foarte puţine excepţii, europarlamentarii români sunt de o calitate slabă şi merg acolo doar ca să reprezinte interesele partidelor care i-au trimis. Ajung să nu-i apere pe românii care pot ocupa funcţii importante în instituţiile europene, ajung să-şi dea în cap unii altora, exportând discordia, dezbinarea existentă în acest moment în ţară. De fapt ar trebui să privim către obiective naţionale, iar europarlamentarii să reprezinte aceste obiective.
Sunt dezgustat de ceea ce se întâmplă la Bruxelles. Eu le promit oamenilor că voi fi un factor de unitate şi nu o să particip la dezbinarea existentă în prezent. Cred că acesta este şi curentul la nivel internaţional: separatismul, state cât mai mici, cât mai dezbinate, cât mai nefuncţionale, pentru ca alţii să ne conducă. Eu promovez altceva: unirea, unionismul. Şi pentru că iubim ţara asta vrem să facem altceva acolo", a declarat George Simion.
Urmăreşte, aici, declaraţiile făcute de către George Simion:
Vezi şi: Buget 2019. Decizie în Parlament după mișcarea lui Iohannis
Zodia ținută pe loc. Astrolog: Veți reuși, în curând!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News