Europarlamentare 2019. Tulcea: Operator al Autorităţii Electorale Permanente, înlocuit într-o secţie de votare
Operatorul de calculator al unei secţii de votare din comuna Niculiţel a fost înlocuit, duminică, din motive de sănătate, procesul electoral nefiind însă întrerupt în perioada în care a fost înlocuit, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean (BEJ), Andrei Iordan.
"La o secţie de votare din Niculiţel, un operator al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) a fost înlocuit, din motive de sănătate, cu rezerva sa, după cum am fost informaţi de AEP. Procesul electoral nu a fost întrerupt", a menţionat reprezentantul BEJ.
Fiecare secţie de votare are câte un operator de calculator stabilit de AEP, principala atribuţie a acestuia vizând verificarea dreptului de vot al persoanelor care vor să-şi exercite dreptul constituţional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News