Europarlamentare 2019. Senatorul Vela: Europa se află la o răscruce de vânturi
Senatorul PNL de Caraş-Severin, Ion Marcel Vela, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că Europa se află la ora actuală la o răscruce de vânturi, ceea ce face ca alegerile de duminică, 26 mai, să fie cele mai importante pentru Parlamentul European de până acum.
"În periplul pe care l-am efectuat în Caraş-Severin am constatat că cetăţenii judeţului i-au primit cu bucurie, atât pe Ludovic Orban, cât şi pe Rareş Bogdan. Peste tot pe unde am fost, cu toţii le-am vorbit oamenilor despre importanţa Parlamentului European. Aceste alegeri sunt poate cele mai importante din toate cele de până acum pentru Parlamentul European, din 2007, 2009, 2014 şi 2019, pentru că acum Europa se află la o răscruce de vânturi. Marea Britanie vrea să iasă din Uniunea Europeană, apoi sunt multe state în care extrema stângă sau dreaptă câştigă mult teren, ţările bogate, care cotizează mai mult şi primesc mai puţin, nu agreează situaţia în care România sau alte state primesc mai mult, deşi cotizează mai puţin. În jurul Uniunii Europene au loc tot felul de conflicte militare, chiar crize politice sau alte situaţii delicate", a afirmat Ion Marcel Vela.
El a adăugat că europarlamentarii care vor merge la Bruxelles, după ce vor primi duminică votul românilor, vor decide şi soarta financiară a UE, inclusiv a României, în următorul exerciţiu financiar, când se pune şi problema creării unei armate europene.
"Eu, ca senator şi ca fost preşedinte al Comisiei de Apărare Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, am susţinut şi susţin acest demers, nu neapărat din punct de vedere militar. În fapt, nu e vorba de o armată paralelă Alianţei Nord Atlantice. O forţă de intervenţie europeană ar putea fi utilă statelor europene. De exemplu, o astfel de forţă de intervenţie a UE şi-a arătat utilitatea în situaţia de criză înregistrată în Grecia, din cauza incendiilor, atunci când şi România a trimis două avioane Spartan. Dacă exista atunci o asemenea forţă de intervenţie, care acţiona la o comandă unitară şi toate ţările trimiteau câte două avioane odată, incendiul ar fi fost stins mult mai repede", a argumentat senatorul liberal.
Pe de altă parte, ţările din Uniunea Europeană sunt bombardate cu atacuri cibernetice, care pot atenta la siguranţa naţională. Iar pentru că lumea a devenit o societate informaţională, care nu ţine cont de zone geografice sau de graniţe, o forţă de intervenţie care să protejeze Europa unitar de toate infracţiunile cibernetice ar fi utilă tuturor statelor europene, a mai menţionat Ion Marcel Vela.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News