Mai multe state membre ale Uniunii Europene au fost zdruncinate în ultimii ani de apariţia unor mişcări de opoziţie cum sunt ''vestele galbene'' din Franţa, care ies în stradă pentru a-şi înfrunta guvernul şi profită de capacităţile de organizare oferite de reţelele sociale, dar al căror efect asupra viitoarelor alegeri europene rămâne incert. AFP prezintă principalele astfel de mişcări.

"Vestele galbene" din Franţa

Din 17 noiembrie 2018, oraşele din Franţa sunt scena unei fronde sociale, în fiecare sâmbătă: iniţiată prin intermediul reţelelor sociale pentru a protesta împotriva majorării preţurilor la carburanţi, această mişcare denunţă politica fiscală, "nedreptăţile", pensiile mici şi lipsa de democraţie. Persistenţa lor - chiar dacă la manifestaţii nu se mai strâng decât 20-30 de mii de manifestanţi, faţă de 300.000 în momentul de vârf al mobilizării, ameninţă mandatul preşedintelui Emmanuel Macron, căruia manifestanţii i-au cerut demisia. Răspunsurile primite până acum, sub forma unor măsuri în valoare de miliarde de euro şi propuneri de reformă, nu au reuşit deocamdată să înfrângă determinarea celor mai fermi dintre contestatari, cărora li se alătură în mod sistematic şi radicalii din "black-blocs". Mişcarea a fost emulată în Belgia, unde s-a cerut demisia premierului Charles Michel, precum şi în Olanda şi Germania, dar nu a reuşit să prindă amploare.

"Brexiterii" din Marea Britanie

Cu excepţia situaţiei în care va reuşi totuşi să ridice ancora la timp, Marea Britanie va fi nevoită să voteze la alegerile europene din 23 mai, la care Partidul pentru Brexit al lui Nigel Farage, ex-liderul UKIP, are speranţe îndreptăţite să se facă auzit: creditat la jumătatea lui aprilie cu 27% din voturi - cu mult înaintea laburiştilor (22%) şi a conservatorilor la putere (15%), Partidul pentru Brexit se prezintă drept "salvatorul" ieşirii Regatului Unit din UE, capabil să ducă la bun sfârşit divorţul dintre cele două, în timp ce guvernul conservator al Theresei May a cerut de două ori amânarea acestuia. UKIP, formaţiune eurofobă şi antiimigraţie care se prezintă drept "adevăratul" partid pentru Brexit, a rămas cu mult în urma concurentului său.

Ungaria anti-Orban

La apelul sindicatelor, al partidelor de opoziţie şi al unor ONG-uri, 15.000 de oameni s-au reunit într-un protest anti-Orban pe străzile Budapestei la sfârşitul lui decembrie pentru a protesta împotriva politicii autoritare a premierului Viktor Orban, care a şi atras, în martie, suspendarea partidului său Fidesz din Partidul Popular European. În condiţiile în care Ungaria este unul din principalii beneficiari de fonduri europene, Budapesta a lansat în februarie o vastă campanie împotriva Comisiei Europene, acuzând-o că favorizează imigraţia alături de investitorul şi filantropul George Soros. Mobilizarea populară din Ungaria nu şi-a regăsit însă vigoarea din cursul iernii.

Slovacia împotriva corupţiei

Asasinarea, anul trecut, a jurnalistului de investigaţie Jan Kuciak şi a prietenei sale, crimă revendicată de un militar, a declanşat în 2018 manifestaţii masive în Slovacia şi a provocat demisia prim-ministrului Robert Fico. Kuciak se pregătea să publice un articol privind presupusele legături dintre oameni politici slovaci şi mafia italiană. Valul de indignare a contribuit la aducerea la putere a avocatei liberale şi militantei anticorupţie Zuzana Caputova, prima femeie aleasă la preşedinţia acestei ţări, în contrapondere la populiştii aflaţi la guvernare.

Gdanskul şi Polonia împotriva urii

Asasinarea, în ianuarie, a foarte popularului primar din Gdansk Pawel Adamowicz, în vârstă de 53 de ani, a provocat un val de indignare în ţară: pentru mulţi dintre polonezi, adevăratul responsabil al atacului nu a fost făptaşul, un dezechilibrat care l-a înjunghiat pe Adamowicz acuzându-l că este vinovat indirect de perioada îndelungată pe care o petrecuse în închisoare, ci discursul de ură care polarizează clasa politică şi societatea poloneză. Ostilitatea manifestă care persistă între formaţiunea conservatoare aflată la putere, Lege şi Justiţie (PiS), şi opoziţia centristă a transformat în ultimii ani dezbaterea publică din Polonia într-un schimb de acuzaţii reciproce, de invective şi ameninţări, fără a atrage vreo reacţie din partea statului.

Germania anti-migranţi a mişcării Pegida

Problema migraţiei şi zvonurile legate de Pactul de la Marrakesh în sensul că UE este pe cale să cedeze ONU deciziile privind accesul migranţilor pe teritoriul său au încins spiritele în rândul extremei drepte germane, în decembrie, în special în interiorul mişcării Pegida - Europenii patrioţi împotriva islamizării Occidentului. Deşi o vreme manifestanţii din Germania au arborat "veste galbene", mesajul lor se doreşte a fi unul exclusiv antiguvernamental şi antiimigraţie: s-a cerut plecarea cancelarului Angela Merkel - "vinovată" de deschiderea largă în 2015 a porţilor Germaniei în faţa refugiaţilor sirieni şi afgani - şi suprimarea tuturor drepturilor străinilor, în numele apărării popoarelor europene. Născută în 2015 la Dresda, în fosta RDG, Pegida se plasează în fruntea mobilizării anti-migranţi din Germania, care se regrupează la fiecare incident în care este implicat un refugiat.

Spania: Podemos

Partidul condus de Pablo Iglesias, înfiinţat în 2014 pentru a denunţa precaritatea locurilor de muncă, puterea excesivă a băncilor şi multinaţionalelor şi corupţia din rândurile "castei" la putere, a fost afectat de divergenţe interne şi a suferit un recul net la alegerile legislative, dar ar putea încerca să se mobilizeze, cu ocazia alegerilor europene. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News