Europarlamentare 2019. Germania: Un "rechizitoriu" online împotriva politicilor CDU
Data publicării:
Autor: Eduard Pascu
WhatsApp
"Rechizitoriul" unui youtuber german împotriva politicii CDU (Uniunea Creştin-Democrată), partidul cancelarului Angela Merkel, a depăşit cinci milioane de vizualizări joi, cu trei zile înainte de alegerile europene, relatează AFP şi Reuters.

"Cei de la CDU mint, fac politici contrare avizului experţilor şi ne distrug viaţa şi viitorul", afirmă Rezo, un tânăr de 26 de ani cu părul vopsit în albastru, în înregistrarea de 55 de minute difuzată sâmbătă şi intitulată "Distrugerea CDU" (Die Zerstorung der CDU).

Rezo invocă între altele, exemplificând cu date statistice, politica guvernului în materie de mediu, în condiţiile în care Germania nu a reuşit deocamdată să-şi atingă obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Influencerul cu 700.000 de abonaţi pe YouTube şi 120.000 pe Twitter reproşează de asemenea CDU că ia decizii în favoarea celor bogaţi şi îl acuză de "incompetenţă flagrantă" în legătură cu drepturile de autor sau problema drogurilor.

Rezo îi încurajează, în fine, pe internauţi să meargă la vot duminică, avertizându-i că "altfel pensionarii vă vor decide viitorul".

Este o temă în vogă în rândul tineretului german, în condiţiile în care persoanele peste 60 de ani formează cea mai importantă categorie de alegători - 36% din total.

Clasa politică germană este frecvent acuzată că nu a investit în tehnologii considerate cruciale, începând cu adoptarea internetului de mare viteză.

Clivajul dintre generaţii a devenit şi mai vizibil odată cu creşterea popularităţii manifestaţiilor "Fridays for future", la care în special tineri participă în fiecare vineri pentru a apăra politicile favorabile mediului, mobilizare denunţată în schimb de CDU, care i-a îndemnat pe elevi să rămână în şcoli.

Luată prin surprindere de criticile devenite virale ale lui Rezo chiar înaintea scrutinului care se anunţă unul dificil pentru partidele tradiţionale, Annegret Kramp Karrenbauer, lidera partidului şi presupusa succesoare a Angelei Merkel, a reacţionat ironic, evocând Biblia. "M-am întrebat de ce nu am fost traşi la răspundere şi pentru plăgile Egiptului", a declarat ea miercuri, aflată în campanie la Kiel.

Joi, CDU a publicat o scrisoare deschisă neobişnuit de lungă - 11 pagini - în care îl acuză pe Rezo că urmăreşte doar să atragă vizualizări. "Moneda youtuberilor o reprezintă clickurile. Moneda unui partid popular cum este CDU o reprezintă încrederea", subliniază CDU.

La rândul său, secretarul general al creştin-democraţilor, Paul Ziemiak, care a denunţat iniţial criticile "false" din video, şi-a îndulcit tonul joi, chemându-l pe Rezo la o întâlnire la care să ia parte şi Philipp Amthor, deputat în vârstă de 26 de ani.

"Nu facem totul bine. Ai enunţat nişte critici punctuale care sunt justificate", a admis Ziemiak, care are 33 de ani şi a fost lider al tineretului creştin-democrat, pe reţeaua Twitter. El a recunoscut, astfel, că mai sunt necesare progrese în ce priveşte "protecţia climei" sau reforma europeană a drepturilor de autor, în privinţa căreia CDU "nu a adoptat tonul potrivit".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel