Europarlamentare 2019. Aproape 2.000 de persoane, înregistrate la aceeași adresă
Un număr de 1.921 de persoane cu drept de vot înscrise la secţia de votare numărul 42 din Galaţi locuiesc, conform listei, la aceeaşi adresă, respectiv strada Tudor Vladimirescu nr. 174, a declarat preşedintele secţiei de votare, Mariana Robea.
Potrivit sursei citate, secţia este amenajată la Şcoala nr. 20, pe listă fiind înscrise, în total, 1.979 de persoane cu drept de vot.
Mariana Robea a precizat că, din cele 1.921 de persoane care locuiesc la adresa respectivă, doar una singură s-a prezentat la urne.
"Prezenţa la vot în secţia de votare este destul de slabă, deoarece din 1.979 de votanţi, 1.921 au aceeaşi adresă, la aceeaşi reşedinţă. Din păcate, din 1.921 votanţi a venit doar o singură persoană. În secţie aveam 50 de persoane de pe o altă stradă şi în rest cei 1.921 de cetăţeni, din Republica Moldova mai ales, au aceeaşi adresă", a afirmat Mariana Robea.
Singura persoană care a votat de la adresa respectiv este o studentă de 21 ani din Galaţi.
"Nu am putut să îmi fac cartea de identitate unde locuiesc şi aşa a trebuit să rezolv deoarece cunosc pe cineva de acolo. Nu ştiam că sunt atâtea persoane la acea adresă", a spus tânăra.
În cazul adresei respective este vorba despre mutaţii fictive, iar doasrul este pe rolul Judecătoriei Galaţi, proprietarul, un fost profesor de istorie, fiind suspectat că a făcut mutaţii fictive contra unor sume de bani cetăţenilor moldoveni care voiau carte de identitate românească pentru a călători liber prin Uniunea Europeană.
Procesul nu este finalizat aşa că, deocamdată, cărţile de identitate emise pe acea adresă sunt valabile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News