Data publicării:

Europarlamentară, găsită vinovată de hărțuirea psihologică a asistentei sale

Autor: Irina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp

O europarlamentară a fost găsită vinovată că a hărțuit-o psihologic pe asistenta sa. 

Parlamentul European a găsit-o vinovată pe eurodeputata portugheză Maria Joao Rodrigues de ”hărţuire psihologică” a asistentei sale. Anunțul a fost făcut de Pavel Telička, vicepreşedinte al Parlamentului European, potrivit politico.eu.

”După analizarea declaraţiei scrise făcute de membrul în cauză al PE şi după audierea sa, preşedintele a decis să impună o penalizare Mariei Joao Rodrigues... ca rezultat al comportamentului său faţă de asistenta sa parlamentară acreditată, care a fost de aşa natură încât a constituit hărţuire psihologică”, a spus Telička în ultima sesiune plenară ordinară a PE înaintea alegerilor europene din 23-26 mai.

De ce este acuzată

 

Au existat nouă acuzaţii separate contra Mariei Joao Rodrigues, printre care tentativele de a înregistra un număr redus al orelor de muncă şi de scădere a salariului unei asistente după concediul de maternitate, solicitarea ca asistenta să îşi ia concediu medical pentru a realiza sarcini de serviciu seara târziu sau cererea ca asistenţii să lucreze mult peste programul normal fără a li se plăti ore suplimentare. ”Regret profund că una dintre colaboratoarele mele s-a simţit neconfortabil la locul de muncă şi faptul că ea nu a discutat niciodată cu mine despre cum se simte”, a reacţionat Rodrigues la decizia PE.

Ea a precizat că nu împărtăşeşte concluziile comisiei PE care a anchetat cazul său, adăugând că ”majoritatea acuzaţiilor sunt pur şi simplu false sau nejustificate şi se referă la situaţii care au fost prezentate într-o manieră distorsionată sau complet scoase din context”.

Maria Joao Rodrigues a fost principalul coordonator pentru politică socială al grupului socialist din PE şi are un rol important în campania pentru alegerile europene din 23-26 mai.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel